As fi mers...

As fi mers...
Aș fi mers cu tine, totuși, în Iubire
Ți-aș fi șters cu mâna, sufletului rid...
Peste mine ploaia n-a-ncetat să-și mire
stropii.Fără tine, sunt un apatrid;

Nu mi-e casă traiul, nu mi-aprinsă Luna,
Stelele și norii-mi sunt amestecați
Și-mi aduc aminte cum scriai întruna
Serile din urmă,n ani neadunați...

Aș fi mers cu tine până la-ntregire
îmi pusesem rochia verde de brocart,
ce mi-o povestisei- rând dintr-o psaltire,
De-unde numai ochii-ți pătrundeau, înalt;

Mă duceai pe steaua ca-n vecii sculptată,
Mâna Sa cu multe ne-o îmbogățea...
Dantelat râsesem, nu credeam să poată
Rochia-mi verde astăzi, trupul meu, purta

Furii vin în noapte, pagini să irumpă
În uitare, totuși, nu e niciun rost
Căci adorm cu gândul peste cea mai scumpă
Din povești trecute, unde noi am fost;

Aș fi mers cu tine, totuși, în Iubire
Semn mi-e tot ce-mi vine fără ca să cer -
Din adânc de templu, fir cât mai subțire,
Inima-mi trimite nopții, mesager...

Să îl prind, să poată glas din nou să fie,
Mă trezesc pierdută, undeva... candva...
Aș fi mers cu tine, totuși, în Iubire,
Aripa mea dreaptă, stânga eu,...a ta

Nu mai vreau ispita vieților trecute
Scrisu-a toate cele, sufletului rid
Azi nu mai mi-e casa nicio stea din Ceruri,
fără tine... Vino, sunt un apatrid!
Shanti Nilaya