duminică, 12 iulie 2015

Blestemele………………

Blestemele………………

În credinţa populară se crede că blestemul este o energie negativă trimisă unei persoane prin intermediul unor vorbe urâte, unor gânduri negative, însă blestemele pot fi şi pozitive, urările de bine spuse din suflet, spre exemplu.
Cei care au studiat fenomenul susţin că între blestem şi persoana blestemată există o judecată divină şi că energia negativă nu-l afectează decât dacă a făcut rău, care este vinovat de acea faptă pentru care este ocara şi merită o astfel de pedeaspsă.
“Sunt oameni care cred în puterea blestemelor şi oameni care nu dau importanţă acestui fapt, însă această informaţie în care nu toţi credem se aşază pe corpul astral, pe aura noastră şi în timp îşi arată efectele.

Cel mai mare blestem, cel care nu se poate arde niciodată din karma, nu poate dispărea, rămâne şi se îndeplineşte este blestemul de părinte, de mamă.
Sunt copii care au făcut probleme părinţilor, iar mama se mai întâmplă să spună «Să-ţi dea Dumnezeu să se poarte şi copiii tăi cu tine, aşa cum te-ai purtat tu cu mine!».
Acesta este un blestem, chiar dacă mama poate nu crede în forţa lui atunci când rosteşte aceste cuvinte, din supărare.

Din păcate, informaţia se păstrează, indiferent cât s-ar căi mama după ce a spus acele vorbe şi un preot mi-a spus că nici după slujbe, post şi o viaţă de rugăciune, nu dispare efectul acelui blestem.

De aceea, este bine să verifici de o mie de ori înainte să deschizi gura!”, a declarat bioenergoterapeutul Lidia Fecioru în emisiunea “Draga mea, prietenă” de la Kanal D. “Cei care blesteamă sunt urâţi şi săraci”, a completat aceasta.

“Tot ceea ce are binecuvântare stă în picioare. Iar tot ceea nu are binecuvântare nu stă în picioare. Nedreptatea este mare păcat.
Toate păcatele au circumstanţe atenuante, nedreptatea nu are, atrage urgia lui Dumnezeu. Înfricoşător lucru!

De pildă, se adună avere cu nedreptate, oamenii trăiesc puţini ani ca fiii de boier, dar după aceea, toate pe care le-au adunat le dau la doctori. Rar, la foarte puţini se întâmplă ca bolile, falimentările etc., să fie o încercare de la Dumnezeu” – Cuviosul Paisie Aghioritul

“E o mentalitate păgână, anticreştină, rea. Se întâmplă însă în asemenea cazuri ca persoanei ce face astfel de rugăciuni, răul dorit altuia se întoarce chiar împotriva sa.
Alteori, dacă cineva avea vrajbă asupra cuiva şi-i dorea moartea, apoi îl socotea cu morţii şi-i făcea pomenire, ca la morţi, slujindu-i şi Liturghie, că poate, aşa va muri.
Când se distrug familii întregi sau mor multe persoane într-o familie, să ştiţi că este din nedreptate sau din vrăji sau din blestem.
De asemenea, cei ce nu se căsătoresc este posibil să fi fost blestemaţi de părinţi (bunici etc.), fie la o vârstă fragedă, fie mai târziu.
Se cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovaţi, dar care, atunci când au înţeles că au fost blestemaţi, s-au pocăit, s-au spovedit şi s-au îndepărtat necazurile.
Dacă cel ce a fost vinovat spune: «Dumnezeule, am făcut asta şi asta, iartă-mă!», şi se spovedeşte cu durere şi sinceritate, atunci Dumnezeu îl va ierta.”- Mitropolitul Antonie Plămădeală

Cinci blesteme care au schimbat faţa istoriei
1 Blestemul Tippecanoe
La Casa Albă a planat un blestem ce îşi făcea simţit efectul din 20 în 20 de ani.
Totul a început în 1840, atunci când William Henry Harrison a câştigat preşedinţia cu sloganul „Tippecanoe and Tyler Too”, făcând referire la participarea lui în lupta contra indienilor de la Tippecanoe din 1811.
Se pare că acolo fratele şefului indienilor Shawnee ar fi rostit blestemul cu un conţinut bizar, deoarece a prevăzut că Harrison va ajunge preşedinte: „Toţi preşedinţii vor muri din 20 în 20 de ani, începând cu Harrison, în timpul mandatului lor!”.
De atunci şi până la alegerea lui Ronald Reagan, în 1980, toţi preşedinţii SUA au murit în timpul mandatului, din 20 în 20 de ani. Harrison moare la doar o lună după ce devine preşedinte, Abraham Lincoln este împuşcat în 1860, James Garfield, ales preşedinte în 1880, moare asasinat în 1881, William McKinley care obţine al doilea mandat în 1900 va muri împuşcat în 1901. Warren G. Harding preşedinte din 1920, face infarct şi moare în 1923, F. Roosevelt moare în 1945, în timpul celui de-al patrulea mandat, Kennedy ales în 1960 moare împuşcat în ’63. Ronald Reagan a rupt blestemul supravieţuind atentatului din 1981.

2. Blestemul lui Superman
Cei mai populari actori care au jucat rolul lui Superman au avut o soartă tristă. George Reeves a fost primul lovit de blestem.
Acesta s-a sinucis în condiţii destul de misterioase. Christopher Reeve, actorul care a luat chipul personajului în primele filme, a rămas paralizat după ce a căzut de pe un cal.
Nici creatorii personajului Superman nu au beneficiat de o soartă prea bună, scrie historia.ro. Jerry Siegel şi Joe Shuster au vândut ideea, de milioane de dolari, revistei cu benzi desenate unde erau angajaţi, pentru suma ridicolă de 130 de dolari.

3. Diamantul Hope
Celebrul diamant datează din 1642 şi este cunoscut pentru culoarea remarcabilă, mărimea, frumuseţea şi istoria lui, având 45,52 karate şi fiind înconjurat de 16 diamante albe, dar bijuteria este celebră şi pentru ghinionul pe care-l aduce.
După cum spune legenda, un anume Tavernier a făcut o călătorie în India şi, dacă tot era acolo, a furat diamantul din fruntea (sau ochiul) statuii zeiţei hinduse Sita.
Ca pedeapsă, Tavernier a fost sfâşiat de viu de către nişte câini turbaţi într-o călătorie în Rusia, la scurt timp după ce vânduse diamantul.
Regele Louis XVI este probabil cel mai celebru deţinător al preţioasei podoabe, blestemul ajungându-l şi pe el, fiind decapitat împreună cu soţia sa, regina Maria Antoaneta.

4. Blestemul lui Tutankamon
După câteva luni de la deschiderea mormântului lui Tutankamon au început ghinioanele. “Moartea va atinge cu aripile ei pe cel care îl va tulbura pe faraon”.
Această inscripţie, descoperită în mormântul lui Tutankamon a căpătat un straniu ecou pentru cei care au profanat mormântul. În 1903, un englez bogat, lordul Carnavon, a venit la Cairo pentru a face noi săpături, însă la două luni după ce a intrat în mormântul lui Tutankamon, acesta a murit înţepat de un ţânţar, spunând înainte de moarte: ”S-a terminat, am auzit chemarea şi mă pregătesc!”.
La 6 ani după ce acesta murise încă 12 persoane care făceau parte din echipăa lui Carnavon muriseră.
În anii ce au urmat, alţi câţiva oameni ce au avut legătură cu expediţia au murit. Arheologul Arthur Mace, care era unul din conducătorii expediţiei, a intrat brusc în comă şi a murit.

5. Blestemul Poltergeist
Blestemul „Poltergeist“ este legat de circumstanţele ciudate în care oamenii care au lucrat la acest film au murit.
Mai exact, patru dintre actori au murit din cauze neobişnuite în perioada dintre prima parte a filmului şi cea de-a treia, unul dintre ei murind chiar în timpul filmării părţii a doua.
Se pare că acest blestem provine de la faptul că scheletele care apar în primul film sunt schelete adevărate, dezgropate din mai multe morminte.
În timpul unei şedinţe fotografice pentru „Poltergeist III“, după ce s-au developat pozele s-a văzut că faţa actriţei Zelda Rubenstein era acoperită de o lumină albă.
Se spune că fotografia fusese făcută exact în momentul în care mama actriţei murise.

http://hranasufleteasca.com/2015/07/02/blestemele/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu