Legăturile karmice………….
“Cu oamenii care îţi
sunt acum foarte apropiaţi, sau care îţi sunt rude, ai avut relaţii
strânse şi în vieţile anterioare, deşi probabil că în „roluri” diferite.
Prietenii
tăi din prezent ţi-au fost tovarăşi în trecut. Mama de acum ţi-a fost,
poate, frate sau fiică şi soţul din această viaţă s-ar fi putut să-ţi fi
fost atunci soţie sau un bun prieten.
Ai ales să fii împreună cu
oameni pe care i-ai cunoscut înainte şi cu care ai fost într-un anumit
raport, pentru a putea avea ocazii de a-ţi echilibra karma pe care o ai
cu ei, sau pur şi simplu din bucuria de a fi iarăşi împreună.
Când îi întâlneşti în această viaţă, sufletul tău îşi aminteşte de ei şi de momentele petrecute împreună cu ei în trecut.
Karma ta este o împletitură formată din relaţiile şi experienţele pe care le-ai avut cu oamenii din viaţa ta.
Multe din relaţiile prezente sunt o reflectare a legăturilor vieţilor trecute cu oamenii cunoscuţi atunci.
Dacă
în trecut relaţia a fost negativă, înseamnă că acum aţi ales să fiţi
împreună pentru a corecta karma prin echilibrarea ei şi aducerea ei la
un nivel pozitiv.
Atunci când aveţi probleme cu cei pe care îi
cunoaşteţi acum şi cu relaţia cu ei, în majoritatea cazurilor acest
lucru se datorează karmei negative dintre voi pe care v-aţi creat-o unul
altuia în altă viaţă.
Dacă în trecut aţi avut o relaţie pozitivă, ea se continuă şi în prezent şi se întăreşte şi mai mult.
Când,
întâlnind pe cineva pentru prima oară, simţi că între voi există o
puternică legătură, înseamnă ca aţi trecut împreună, într-o viaţă
anterioară, prin întâmplări şi experienţe comune, fie pozitive, fie
negative.
Mai există şi alţi oameni cunoscuţi cu care aţi stabilit legături karmice în alte vieţi.
Poţi
simpatiza sau antipatiza pe cineva de la prima privire, fără să îţi
explici de ce. Este semnul clar al unei relaţii karmice din trecut.
Ai senzaţia precisă că ceva trebuie făcut pentru echilibrarea relaţiei dintre voi.
Există
totdeauna un motiv serios de a te întâlni cu cineva în această viaţă şi
motivul devine evident la câtva timp – zile sau săptămâni sau luni –
după ce întâlneşti persoana respectivă.
Relaţia voastră prezentă
indică o legătură karmică trecută. Fie că cei pe care îi cunoşti sunt
simple suflete de care eşti legat karmic, relaţia actuală cu ei are un
scop precis.
Scopul poate consta ori în aprofundarea relaţiei
dintre voi, ori în rezolvarea karmei dintre voi prin echilibrare, karmă
pe care v-aţi făcut-o cândva; în cele mai multe cazuri este vorba de o
combinaţie a ambelor motive.
Stările emoţionale din vieţile
trecute se transmit de la o viaţă la alta şi influenţează relaţiile şi
simţămintele în mai multe vieţi succesive.
Multe din problemele
din prezent îşi au rădăcina într-o viaţă anterioară. Problemele create
atunci, până ce se rezolvă, continuă să influenţeze relaţia prezentă şi
experienţele trăite împreună cu acea persoană.
Relaţia ta de acum
poate fi o continuare a unei relaţii precedente şi poate reflecta fapte
care au avut loc şi nu s-au echilibrat atunci. Relaţia actuală există
pentru a plăti datoriile karmice şi pentru a învăţa.
„În război
şi în dragoste totul este permis” poate fi valabil într-un sens negativ
în cazul unei răzbunări, dar sub nici o formă nu te ajută din punct de
vedere spiritual la echilibrarea karmei pe care ţi-ai dobândit-o.
Tot ce-ai făcut cuiva, într-o viaţă trecută sau în prezent, se întoarce împotriva ta, ca un bumerang, până ce se rezolvă.
Dacă acum manevrezi pe altcineva, te vei găsi în situaţia unei marionete trasă de sfori în viaţa viitoare.
Dacă tratezi pe cineva cu respect, tot aşa vei fi şi tu respectat.
Karma pe care o împarţi cu alte persoane existente acum în viaţa ta, se manifestă în moduri foarte variate.
Dacă
arunci o privire asupra situaţiilor prin care ai trecut cu persoanele
care îţi sunt apropiate şi îţi laşi gândurile să curgă, încercând să
vezi cum oglindeşte prezentul trecutul, vei conştientiza legăturile din
trecut care vă leagă si care determină respectivele situaţii.
Motivul
de a fi împreună cu cineva în această viaţă este faptul că în acest
moment împrejurările sunt cele mai potrivite pentru a vă rezolva karma
existentă între voi.
PLĂTIREA DATORIILOR DIN TRECUT
Echilibrarea karmei şi învăţarea lecţiilor sunt complementare una faţă de alta, deşi ele pot fi separate şi distincte între ele.
Sunt
situaţii în care prima trebuie să fie învăţată lecţia şi pe urmă
echilibrată karma, aşa cum în alte cazuri karma este cea care trebuie
mai întâi echilibrată pentru a putea învăţa apoi lecţia.
Plătirea
datoriilor din trecut este trăită ca un proces care te conduce, prin
diferite nivele de conştienţă şi înţelegere, la numeroase experienţe, pe
măsură ce acţiunile, reacţiunile şi interacţiunile îşi fac apariţia în
prezent.
Experienţele pe care le trăieşti reprezintă tot atâtea trepte care te ajută să ajungi în inima problemelor.
Treptele
sunt clădite din experienţe care duc una din alta. După ce înveţi o
lecţie sau o parte din ea, te deplasezi mai departe pentru a învăţa alte
părţi ale lecţiei, sau pentru a păşi mai sus spre o altă lecţie sau
spre un nivel de conştienţă superior.
Treptele se unesc şi
formează o scară care te conduce, indicându-ţi modul de a-ţi completa
lecţiile şi de a-ţi echilibra karma. Scara pe care păşeşti te ajută să
înţelegi natura experienţelor prin care treci şi, în mod simbolic,
treptele te conduc spre spiritualitate.
Când priveşti în prezent în tine pentru a afla trecutul, vei descoperi baza de plecare a lecţiilor din prezent şi a karmei.
Vei
vedea toate etapele parcurse până să ajungi unde te afli acum şi îţi
vei da seama cum experienţele din trecut le-au creat pe cele din
prezent.
Examinând situaţiile prezente, vei conştientiza faptul că de
fapt tu ştii intuitiv ce trebuie făcut pentru a-ţi echilibra karma şi a
învăţa lecţiile.
Stările tale emoţionale constituie un barometru permanent al modului cum te străduieşti să-ţi rezolvi echilibrul.
Pe
măsură ce-ţi conştientizezi karma, fii foarte atent la simţămintele pe
care le încerci faţă de situaţiile şi relaţiile în care eşti
implicat(a). Observă motivele şi cauzele subterane, încearcă să înţelegi
de ce reacţionezi astfel în faţa evenimentelor vieţii.
Simţămintele încercate îţi vor arăta care îţi este lecţia şi ce trebuie să faci ca să-ţi echilibrezi karma.”
Gloria Chadwick
http://hranasufleteasca.com/2015/07/03/legaturile-karmice/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu