Mi se pare extrem de interesant faptul că în toate aceste 21 de ţări creştinismul este religia predominantă. Oare să fie o pură întâmplare că emanciparea homosexualilor s-a făcut tocmai în spaţiul creştin? De ce, tot în spaţiul creştin şi-au făcut apariţia ştiinţa modernă, formularea drepturilor omului, emanciparea femeii, ca să dau doar câteva exemple?[2]
Nu pot trage decât următoarea concluzie: emanciparea homosexualilor s-ar fi putut face (şi s-a făcut) numai în spaţiul creştin. Şi acest lucru cred că a fost posibil datorită unor valori extraordinare ale creştinismului: accentul pus pe individ şi pe progres, egalitatea tuturor oamenilor în Hristos (vezi Epistola lui Pavel către Galateni, cap. 3, v. 28, ori Epistola lui Pavel către Coloseni, cap. 3, v. 11), interesul deosebit acordat libertăţii şi emancipării individului. Spaţiul creştin a fost practic mediul cel mai propice pentru ca o idee atât de îndrăzneaţă să ia iniţial fiinţă şi apoi să se propage.
Consider că triumful homosexualilor e în fond triumful creştinismului. Ori cât de paradoxală ar părea această afirmaţie, doar într-o civilizaţie cu un background creştin (cu o cultură mai întâi creştină, şi apoi seculară -secularismul e în definitiv tot un produs al creştinismului-) a fost posibilă victoria homosexualilor. Occidentul „decadent”, înfierat în numeroase rânduri de mediile religioase (ultra)conservatoare ori de către alte spaţii de civilizaţie, e înainte de toate locul unde libertatea individului a atins cotele cele mai înalte. Occidentul datorează însă enorm creştinismului pentru progresul său, fie că recunoaşte sau nu acest lucru.
Deşi morala creştină se pronunţă în general negativ la adresa homosexualităţii, creştinismul acordă deplină libertate de alegere individului. Ba mai mult, luptă pentru ca această libertate să-i fie respectată, deşi în unele cazuri valorile sale intră în dezacord cu alegerile individului.
Personal, nu sunt de acord cu homosexualitatea, ca fenomen în sine, dar acest lucru nu mă împiedică să respect dreptul fiecărui individ de a-şi trăi viaţa aşa cum consideră că este cel mai potrivit pentru sine, cu condiţia să nu facă rău altcuiva prin modul său de vieţuire. Privitor la modul de raportare la homosexualitate şi homosexuali, creştinii se află între ciocan şi nicovală. Pe de o parte, există pasaje explicite, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, care condamnă vehement homosexualitatea (de pildă, Leviticul, cap. 18, v. 22, sau Epistola lui Pavel către Romani, cap. 1, vv. 18-22). Pe de altă parte, avem atitudinea lui Iisus care ponderează totul, care ne învaţă să nu condamnăm, să nu judecăm, „să nu aruncăm cu piatra” decât dacă suntem fără de păcat (şi cine poate spune că este aşa?), să ne purtăm cu iubire faţă de aproapele nostru şi să lăsăm judecata în mâinile lui Dumnezeu.
Cine ştie dacă nu cumva Raiul va fi plin şi de homosexuali? Este extrem de probabil ca o multitudine de chestiuni care nouă ni se par capitale, să fie total insignifiante pentru Dumnezeu,şi invers, chestiuni pe care le considerăm neimportante şi irelevante, să fie decisive. Există un pasaj în Noul Testament (Evanghelia după Matei, cap. 25, vv. 31-46) unde ni se arată că singurul criteriu care va conta la Judecata de Apoi (şi în funcţie de care vom fi găsiţi vrednici de mântuire ori de pierzanie) va fi modul cum ne-am purtat cu aproapele nostru.
O ultimă întrebare, de neevitat: Cum ne purtăm cu aproapele nostru care este homosexual?
N O T E
[1] http://www.forbes.com/sites/niallmccarthy/2015/06/29/the-countries-where-gay-marriage-is-legal-map/ [2] Jean Delumeau, În aşteptarea zorilor. Un creştinism pentru mîine, Polirom, Iaşi, 2006, eseul „Va muri creştinismul?”
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu