Eurogrupul îndeamnă liderii să soluţioneze problemele cu privire la Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am parcurs un drum lung", dar "unele probleme mari rămân în
suspans", a declarat Dijsselbloem la finalul unei reuniuni de două zile a
miniştrilor Finanţelor din zona euro, relatează Associated Press în pagina electronică.
Dijsselbloem, în calitate de preşedinte al Eurogrupului, urma să-i informeze pe liderii zonei euro despre progresele înregistrate.
"Acum îi vom informa pe lideri, iar ei au să discute şi, să sperăm, au să ia o decizie asupra acestor ultime probleme", a spus el, fără să precizeze despre ce probleme este vorba.
Merkel la Bruxelles: "Vom purta negocieri dure astăzi şi nu va exista un acord cu orice preţ"
Un acord de ajutorare a Greciei nu va fi încheiat cu orice preţ, declară cancelarul Angela Merkel, la sosirea la summitul zonei euro, la Bruxelles, relatează DAP în pagina electronică.
"Vom purta negocieri dure astăzi şi nu va exista un acord cu orice preţ", afirmă ea.
"Ştiu că nervii sunt întinşi la maximum, dar trebuie să ne asigurăm că avantajele sunt mai mari ca dezavantajele", adaugă ea.
Merkel spune că nu se aşteaptă la o poziţie "unanimă" cu privire la Grecia de la miniştrii Finanţelor din zona euro, care au pregătit summitul liderilor din zona euro, subliniind că s-au pierdut "încrederea" şi "fiabilitatea".
Hollande la Bruxelles: "Viitorul Europei este în joc"
Franţa va face totul pentru ca să se ajungă la un acord asupra unui plan de ajutorare a Greciei, declară duminică preşedintele francez Francois Hollande la sosirea la Bruxelles, la summitul liderilor din zona euro, relatează The Associated Press în pagina electronică.
"Franţa va face totul ca să se ajungă la un acord în această (duminică) noapte" cu privire la Grecia, spune el.
În joc este mai mult decât viitorul Greciei, subliniază şeful statului francez.
"Viitorul Europei este în joc", avertizează el.
Hollande respinge ideea unei posibile ieşiri a Greciei din zona euro (Grexit).
Grecia este fie înăuntrul, fie în afara zonei monedei unice, nu există altă variantă, subliniază preşedintele francez.
Un Grexit ar însemna un pas înapoi pentru Europa, avertizează Hollande.

Citeşte şi:
Presa
germană: Berlinul a propus IEŞIREA temporară a Greciei din ZONA EURO.
Planul Grexitului, coordonat cu Merkel. Eurogrupul îndeamnă Grecia să
treacă rapid la reforme
Citeşte şi:
CRIZA DIN GRECIA: Parlamentul elen SUSŢINE planul de reforme înaintat de Guvernul condus de Tsipras
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă
republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea
MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la
adresa vanzari@mediafax.ro.
Mireasa a rămas „mască”: surpriza de care a avut parte în timp ce respecta o tradiţie de nuntă
GANDUL.INFO
GANDUL.INFO
Cu
numai 18 angajaţi face afaceri de 22 de milioane de lei. Un business la
care nu v-aţi gândit, dar care se dovedeşte extrem de profitabil
ZF.RO
ZF.RO
De
necrezut! El are 65 de ani, ea 35. Cum arată soţia unuia dintre cei mai
bogaţi afacerişti. FOTO Cum a fost surprinsă pe litoral
PROSPORT.RO
PROSPORT.RO
CITEȘTE ȘI...
comentează și tu
Momentan sunt 24 comentarii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu