joi, 23 iulie 2015

Grecii rad de bancheri: "Bancile nu vor mai vedea banii mei vreodata. Prefer sa imi cumpar alune cu ei."



Un apel la incredere al presedintelui Asociatiei Bancilor din Grecia pentru refacerea depozitelor este luat in deradere de deponentii care si-au retras banii.

Increderea in Grecia si mai cu seama increderea in banci pare zdruncinata iremediabil. Un apel din partea bancherilor pentru ca oamenii sa se reintoarca cu banii pentru deschiderea depozitelor starneste rasul grecilor, scrie portalul KeepTalkingGreece.

"Bancile sunt absolut de incredere", a declarat Louka Katseli, presedintele Asociatiei Bancilor din Grecia intr-o interventie pentru postul elen Mega TV invocand garantia Bancii Centrale Europene. Fosta ministru din partea partidului vechii stangi PASOK, Katseli i-a invitat pe greci sa constituie depozite odata ce bancile au redeschis portile dupa trei saptamani de "vacanta bancara".

"Hai sa ajutam economia!", ii incurajeaza Katseli pe greci si adauga: "Daca va luati banii din cufere si din case - unde oricum nu sunt in siguranta - si ii depozitati in banci, aceasta va imbunatati lichiditatea". "Nu vor fi taieri ale depozitelor in viitor daca actionam responsabil", a mai spus ea.

Sunt declaratiile care doar au starnit ironia grecilor loviti de controlul capitalului. "Ooo, da! Sa imi aduc banii inapoi in banca si sa pot lua apoi doar cate 60 de euro...", spune unul dintre ei. Un alt comentariu arata respingerea totala: "Aaa, sigur! Bancile nu vor mai vedea banii mei vreodata. Prefer sa imi cumpar tone de alune cu ei."

"Si bancile sa dea faliment dupa un timp..."

Depozitele atrase de bancile grecesti au scazut drastic de la declansarea crizei, fata de maximum de 230 miliarde euro consemnat in vara anului 2009, acesta coborand la 120 miliarde euro inaintea vacantei bancare. De fapt, acestea se sustin mai degraba pe liniile de asistenta speciala din sistemul bancilor centrale care se ridica la 130 miliarde euro, decat pe baza de resurse apartinand clientilor.

In contextul in care inca se vorbeste despre amputari ale depozitelor, cetatenii eleni nu vor sa auda de de constituirea de depozite: "Cu siguranta. Si bancile sa dea faliment dupa un timp...", spune unul dintre ei. Cineva isi aminteste izbucnind in plans de un episod din anul 2010. Atunci ministrul de finante Evangelos Venizelos le-a spus grecilor sa cumpere obligatiuni guvernamentale elene. Omul a investit 10.000 de euro, dar doi ani mai tarziu a suferit o taiere de 53%. Nici nu mai stie acum care este valoarea actuala a palsamentului sau: "Nici macar nu mai deschid plicurile venite de la banca; este prea frustrant."



Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM
Stiri despre: +grecia +banii +louka katseli +pasok
loading...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu