Să fugim din veșnicie, să ne afundăm în noi?
Să lăsăm și sori și stele, când vor vrea și unde-or fi
Să plecăm făr-a ști nimeni cu-ale nostre bucurii?
Dacă da, rupe o frunză, ține-o-n palmă și-o alintă,
Roagă-n taină apoi vântul să o poarte, s-o cuprindă,
S-o aducă pân’ la mine, să mi-o lase la ferestră
Unde ne-alinta odată pe noi și iubirea noastră.
Iar de nu, ia o sulfină și-aurul din a ei floare
Roagă-l să se-ascundă iute după o rază de soare
Și să curgă printre picuri, într-o ploaie de iubire,
Să ni se-așeze pe cale, într-un vis de fericire.
Nu știu tu, dar peste tot, doar de mâna ta-s legată
Și-orice oftat m-ar cuprinde, nu-s singură viața toată!
Șoaptele-ți le port în suflet, mângâierile-ți, pe chip,
Nici acum și niciodată n-am să uit cum ne-am iubit!
Lili Ș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu