Vara mă apropie de tine...
De-ai fugi în toamnă când îți tac,
iar tu cauți vorbe cristaline-
dezgoliri de verde pe copac,
Doar un pas 'naintea ta m-aș duce
Și în dansul de căderi gălbui,
Cu vocala toamnei te-aș învinge
Vorba cuiva,...a nu știu cui!
Cât ești tu, femeie, de frumoasă,
Nu încap măsuri de adevăr
Trupul tău , un fluviu de mătasă,
Fluturând lumina dulce-n păr,
Eu îl văd pictând numai tăcere
Iar cât te cuprind, aud în joc
Cum pe lângă noi își curg din miere
Ochii tăi prelungi, cu negru foc
Singur semn în jur că-i încă vară
câte nuanțe, arșița n-a stins!
A rămas în zmeură, pe-afară,
Râsul tău, în șir de stele prins
Peste cerul gol de fuga Lunii
să fi fost sonată!? nu mai știu
Ca un pumn de aur ars, tăciunii
Vorbelor rostite prea târziu...
Cât ești tu, femeie, de frumoasă
Vers te-aș scrie, virgulă-n descânt,
Cu un semn în iarbă, semn de coasă,
Să nu pleci din vară...prea curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu