Dupa modelul „Luati site-ul de cultura si bagati-l in duba”
brevetat de un jandarm in timpul protestelor din ianuarie 2012,
procurorii PICCJ au sechestrat cel mai popular site de filme din
Romania. Mai exact, procurorii de la Sectia de urmarire penala si criminalistica din PICCJ au pus sechestru pe serialepenet.ro.
Cine acceseaza acest site este intampinat cu urmatorul mesaj:
„Acest nume de domeniu este sechestrat in conformitate cu dispozitiile art. 249 din Codul de procedura penala.
Prezentul nume de domeniu face obiectul unei cauze penale”.
Art. 249 din Codul de procedura penala prevede urmatoarele:
„Conditiile generale de luare a masurilor asiguratorii
(1)
Procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera
preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea
procurorului, in procedura de camera preliminara ori in cursul
judecatii, poate lua masuri asiguratorii, prin ordonanta sau, dupa caz,
prin incheiere motivata, pentru a evita ascunderea, distrugerea,
instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face
obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot
servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor
judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune.
(2)
Masurile asiguratorii constau in indisponibilizarea unor bunuri mobile
sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3)
Masurile asiguratorii pentru garantarea executarii pedepsei amenzii se
pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4)
Masurile asiguratorii in vederea confiscarii speciale sau confiscarii
extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale
altor persoane in proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce
urmeaza a fi confiscate.
(5)
Masurile asiguratorii in vederea repararii pagubei produse prin
infractiune si pentru garantarea executarii cheltuielilor judiciare se
pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului si ale persoanei
responsabile civilmente, pana la concurenta valorii probabile a
acestora.
(6)
Masurile asiguratorii prevazute la alin. (5) se pot lua, in cursul
urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii,
si la cererea partii civile. Masurile asiguratorii luate din oficiu de
catre organele judiciare prevazute la alin. (1) pot folosi si partii
civile.
(7)
Masurile asiguratorii luate in conditiile alin. (1) sunt obligatorii in
cazul in care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate
de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.
(8)
Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei autoritati sau
institutii publice ori unei alte persoane de drept public si nici
bunurile exceptate de lege”.
Punere la dispozitia publicului de opere fara acordul proprietarilor, evaziune fiscala si spalare de bani
Sechestrarea
site-ului serialepenet.ro vine dupa ce, marti 7 iulie 2015, PICCJ a
anuntat o ampla operatiune intr-un dosar de punere la dispozitia
publicului de opere fara acordul proprietarilor, evaziune fiscala si
spalare de bani. Potrivit PICCJ, in perioada 2011 – prezent, prin
intermediul a trei site-uri de streaming cu acces restrictionat, care
pun la dispozitia publicului, ilegal, filme si muzica, mai multe
persoane ar fi pus la dispozitia publicului opere protejate de drepturi
de autor si drepturi conexe, contra unor sume de bani. Procurorii sustin
ca, in acest fel, a fost obtinute si spalate sume in cuantum de 500.000
de lei.
Iata comunicatul PICCJ de marti, 7 iulie 2015:
„Procurori
ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului
de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie efectueaza cercetari
intr-o cauza penala avand ca obiect savarsirea unor infractiuni de punere la dispozitia publicului de opere fara acordul proprietarilor, evaziune fiscala si spalare de bani.
Din
cercetarile efectuate pana in prezent a rezultat ca, in perioada 2011 –
prezent, prin intermediul a trei site-uri de streaming cu acces
restrictionat (care pun la dispozitia publicului, ilegal, filme si
muzica), mai multe persoane au pus la dispozitia publicului opere
protejate de drepturi de autor si drepturi conexe, contra unor sume de
bani. Valoarea sumelor obtinute din activitatile ilegale si supuse
procesului de spalare a banilor se ridica la 500.000 de lei.
In
cursul zilei de azi, pe baza autorizatiilor emise de Tribunalul
Bucuresti, politisti din cadrul I.G.P.R, sprijiniti de luptatori din
cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Mures si politisti ai
Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Mures, sub coordonarea
procurorilor, efectueaza perchezitii in 4 locatii din judetul Mures,
fiind vizat punctul de lucru al unei societati comerciale ce desfasoara
activitati in domeniul tiparirii de coduri de acces pentru pagini de
internet, precum si la locuintele persoanelor care fac obiectul
cercetarii.
Actiunea a fost realizata cu suportul tehnic al Directiei de Operatiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.”.
Accesari:37
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu