Protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă, a îndemnat duminică la cumpătare în ce privește cazul de la Văleni, în care șapte tineri sunt acuzați de viol, și a spus că este nevoie de implicarea Bisericii, a școlii, dar și a autorităților, pentru ca societatea, ghidată acum după reguli care 'promovează anormalul ca fiind normal', să revină pe calea cea bună.
Părintele condamnă fapta celor șapte tineri și apreciază ca fiind 'primitiv' modul în care ei încearcă să se apere, denigrând victima. Protopopul este convins că, deși afișează o atitudine arogantă, în mintea celor șapte tineri este altceva și i-a îndemnat pe ei, cât și pe fata care a fost violată, să se întoarcă spre Dumnezeu și să meargă să se spovedească.
În ziua de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva voinței acesteia.
Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu