Mă iartă

Mă iartă,
Mă iartă apa când o beau,
Mă iartă timpul când îl stau
Și... dintre tot ce nu s-ar vrea,
Îmi iartă tot, făptura ta;

De mine, floarea din cuvânt
se scutură...Mă iartă, vânt
Căci pun și eu amar pe flori,
un verb, să plângă în culori

Și îmi întind pe fân cosit
de temeri, trupul dezvelit,
Să mă săgete mila Sa
Cu asprele iertări și ea,

mireasmă! Nu vedeți c-apoi,
Mă-ntoarce clipa, semn pe foi,
Și mi le rupe cu păcat - ,
Unde-i iertarea, cât am dat?!

Un pumn cu gheață și omăt,
O virgulă în ce nu văd
Sau... din măsuri de-argint pătat,
Un singur sfanț de briliant!

Îmi iartă, apă când te beau,
Te-oi scrie-n pagină pe șleau
Mă iartă, mir de fân cosit
Căci mâini ce taie, te-au iubit...

Iar cât trudesc să scriu, aș vrea
Să iert și eu greșeala mea
Că n-am știut să mă conțin
Și-am dat din mine, prea puțin...

Mă iartă toate, cât n-am spus-
Mă iartă timpul cât s-a dus
Și dintre tot ce nu s-ar vrea,
Îmi iartă tot,... făptura Ta...
Shanti Nilaya