sâmbătă, 2 ianuarie 2016

A MURIT George Alexandru. Ce spun colegii despre dispariţia prematură a artistului

02 Ian 2016 - 14:03
A MURIT George Alexandru. Ce spun colegii despre dispariţia prematură a artistului


Actorii deplâng dispariţia prematură a lui George Alexandru şi spun că a fost unul dintre cei mai veseli actori, un coleg bun, generos, care a însemnat mult pentru ei.

Actorul Ion Haiduc a declarat pentru AGERPRES că George Alexandru a fost un mare actor, un talent excepţional.

"Atunci când cineva din autorităţi îi atrăgea atenţia să nu mai râdă, el spunea aşa: Dacă îmi luaţi râsul, în ziua în care îmi veţi lua râsul, eu voi muri. Iată că a venit o boală necruţătoare, i-a luat râsul. A fost cel mai vesel actor pe care l-am cunoscut, un mare actor, un talent excepţional, un foarte bun coleg, generos partener, nu am decât cuvinte de mare laudă despre el şi un imens regret pentru dispariţia fulgerătoare. Transmit familiei condoleanţe, atât părinţilor, cât şi fratelui său, soţiei sale şi prietenilor apropiaţi. Dumnezeu să-l odihnească!", a afirmat Ion Haiduc.

Actorul Cristian Şofron a spus că a fost şi naşul de căsătorie al lui George Alexandru, iar o mare parte din viaţa sa a fost legată de acesta.

"Pe lângă faptul că am fost colegi, eram şi naşul lor de căsătorie. Pentru mine este o tragedie ce se întâmplă, o mare parte din viaţa mea, din tinereţea mea, a fost legată de George. A murit o parte din mine, e ceva care nu se va mai putea întoarce, nu am să mai pot râde cum am râs şi nu am să mai pot trăi cum am trăit. În afară de copiii mei, de familia mea, George a însemnat enorm pentru mine şi va însemna în continuare. Nu pot uita că el a debutat, practic, alături de mine. Mai glumeam câteodată şi spunea că, în filmul lui Sergiu Nicolaescu în care el debuta, "Noi cei din linia întâi", în glumă spunea că i-am fost un fel de mentor. Sunt atâţia zeci de ani, deci o viaţă, în care am fost împreună şi la bine şi la rău", a spus Cristian Şofron.

Actorul George Alexandru a încetat din viaţă sâmbătă la Spitalul Fundeni, a declarat pentru AGERPRES regizorul tehnic al Teatrului Nottara, Dana Popescu.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu