AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de vreme rea în aproape toată ţara, de vineri dimineaţă (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de
Meteorologie, începând de vineri dimineaţă, în jumătatea de vest a ţării
vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ,
urmând a se cumula local 15-20 de litri pe metru pătrat.
În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe
crestele înalte, 70-80 de kilometri pe oră la rafală, viscolind sau
spulberând zăpada, dar şi în sud-vest şi temporar în regiunile estice şi
sud-estice, cu rafale de 50-60 de kilometri pe oră.
Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.
Vineri, vremea va fi în general închisă, iar aria
precipitaţiilor se va extinde dinspre vest, cuprizând treptat toate
regiunile. La început acestea vor fi mai frecvente şi mai însemnate
cantitativ în jumătatea de vest a ţării, apoi se vor semnala local şi în
restul teritoriului, unde vor fi în general slabe. În zonele montane va
ninge, în Banat, Oltenia şi Crişana la început vor predomina ploile,
apoi vor fi precipitaţii mixte, iar în Maramureş şi Transilvania vor fi
mai ales lapoviţe şi ninsori. Cantităţile de apă vor totaliza 15...20
l/mp în regiunile sud-vestice, dar cu precădere la munte unde se va
depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Muntenia şi
Dobrogea va ploua pe spaţii extinse, iar în Moldova precipitaţiile,
predominant ploi, se vor semnala pe arii restrânse. Trecător şi izolat
vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări pe crestele
montane, cu rafale ce vor depăşi 70...80 km/h, viscolind şi spulberând
ninsoarea, dar temporar şi în sud-vestul şi estul ţării, unde vitezele
vor atinge 50...60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 1
grad, izolat, în Oltenia, Maramureş, nordul şi estul Transilvaniei
şi nordul Moldovei şi 9 grade în Dobrogea, iar cele minime vor fi
cuprinse între -4 şi 6 grade.
Sâmbătă, vremea va fi închisă, cu precipitaţii în majoritatea regiunilor, dar mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în a doua parte a zilei şi noaptea în sud şi sud-est. La începutul intervalului în Muntenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special noaptea în sudul şi estul teritoriului, precum şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nord-vest şi 8 grade în sud-estul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 grade, local, în vestul, centrul şi nordul ţării şi 1 grad pe litoral.
În Bucureşti vremea va fi în general închisă, dar caldă pentru această perioadă. Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de zilele precedente, se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 1...2 grade.
LUMEA SUB TEROARE: ATENTAT DEVASTATOR joi dimineaţă. Poliţia a ieşit de urgenţă în stradă
GANDUL.INFO
Fiica
unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A
cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari
BUSINESSMAGAZIN.RO
Divorţează la 55 de ani! Anunţul şoc şi imaginea care spune totul! FOTO | Ea a RENUNŢAT deja la verighetă
PROSPORT.RO
În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.
Sâmbătă, vremea va fi închisă, cu precipitaţii în majoritatea regiunilor, dar mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în a doua parte a zilei şi noaptea în sud şi sud-est. La începutul intervalului în Muntenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special noaptea în sudul şi estul teritoriului, precum şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nord-vest şi 8 grade în sud-estul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 grade, local, în vestul, centrul şi nordul ţării şi 1 grad pe litoral.
În Bucureşti vremea va fi în general închisă, dar caldă pentru această perioadă. Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de zilele precedente, se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 1...2 grade.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă
republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea
MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la
adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.INFO
BUSINESSMAGAZIN.RO
PROSPORT.RO
comentează și tu
Momentan sunt 0 comentarii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu