Evenimentele care vor avea loc în anul 2016 se vor petrece pe coordonatele esenţiale, ale aceleiaşi aceiaşi determinări astrale care s-a alcătuit cu doi ani în urmă.
Publicitate
Avem un an bisect
Pluton şi Uranus au format aspecte critice pe care le-au reluat la alte grade, repetând, menţinând, amplificând şi aprofundând multe dintre efectele pe care le-au provocat. Lor li s-au adăugat, în acest răstimp, şi alte planete care au contribuit, pe perioade mai scurte sau mai lungi, la realizarea unor combinaţii astrale despre care am vorbit, la vremea lor şi pe care cu toţii le-am simţit ca fiind motorul atâtor decizii şi reacţii care au stat la baza evenimentelor din trecut.Aceste „impregnări” astrale nu se pot risipi repede, mai ales că unele planete nu au părăsit zodiile în care se află în tranzit, de mai mulţi ani. De aceea, ele continuă să opereze asupra destinelor noastre sau asupra unor largi categorii (colectivităţi, popoare, relaţii internaţionale, domenii de activitate) iar determinările lor continuă să fie active în anul care a început.
Avem retrogradări mai puţin obişnuite
2016 se distinge de alţi ani prin prisma unor tranzite şi conjuncturi astrale particulare, printre care amintim, fără a le epuiza:Traseul planetei Mercur legat de deplasări, comerţ, libera circulaţie a ideilor dar şi a mărfurilor, a învăţăturii, a negocierii, a dialogului va avea patru retrogradări, în loc de cele trei obişnuite, într-un an. Este drept, că ultima va fi incompletă, ea încheindu-se în anul 2017 dar, până şi acest transfer, dintr-un an în altul, al problemelor pe care le patronează este semnificativ. Din cele 366 de zile cât va avea acest an bisect, Mercur va fi retrograd 79 de zile, respectiv 21% din întregul său parcurs, adică peste media obişnuită lui. În comparaţie cu „pasul” său astral normal când parcurge o zodie în 2-3 săptămâni, el va zăbovi de trei ori mai mult în zodia Fecioarei, parcurgând acest semn în 2 luni şi 1 săptămână, accentuând importanţa activităţilor care ţin de specificul acestei zodii: muncă, temeinicie, simţ de răspundere, spirit critic, disponibilitate pentru efort, regim al recoltelor, etc.
Traseul, de-a dreptul straniu, al planetei Marte care, de la începutul lunii ianuarie a.c. şi până pe 27 septembrie, va oscila între două zodii - Scorpion, domiciliul său, şi Săgetător, unde se va află în exaltare, ceea ce, în ambele cazuri, îl va face puternic, dar pe direcţii diferite de viaţă şi activitate. Acest lucru este posibil din cauza unei retrogradări ciudate (nu foarte lungă pentru mersul său), de două luni şi paisprezece zile, când reuşeşte performanţa astrală, mai rar întâlnită, ca, prin mersul său lent prin ambele zodii şi prin alternanţa între mersul direct, cel retrograd şi apoi revenirea la mersul direct, să stea nu mai puţin de 130 de zile în Scorpion şi 140 de zile (mai mult de patru luni şi jumătate!) în Săgetător. Şi, cum Marte este o planetă activă, puternică, greu sau, uneori, imposibil de atenuat prin alte aspecte armonice (care, din păcate, în acest an lipsesc), este de aşteptat ca domeniile patronate de el, direct sau prin relaţia cu fiecare dintre aceste două zodii, să treacă prin tulburări majore, prin reforme sau să fie subiectul şi obiectul unor intrigi şi planuri secrete: puterea, armata, serviciile secrete, conflictele militare deschise, diplomaţia, guvernele, instituţiile oficiale, călătoriile, turismul, comerţul exterior, demersurile la distanţă sau în „pământuri străine”.
Jupiter, Marele Benefic, îşi va restrânge forţa de impact în timpul tranzitului prin zodia Fecioarei între 9 ianuarie şi 10 mai, adică patru luni, cât se va afla în mişcare aparent retrogradă, influenţând ordinele şi măsurile luate în trecut de instituţii şi structuri organizatorice, provocând revizuiri necesare dar drastice care vor fi prost primite de public şi greu de acceptat de către executanţi sau de către cei vizaţi. Din 9 septembrie, Jupiter va opera în zodia Balanţei, dezechilibrând multe sectoare de viaţă publică şi privată, într-o legătură directă cu justiţia sau cu noţiunile de morală, ordine, normalitate, dreptate şi justiţie. Se anunţă conflicte majore între voinţa individuală, demersurile unor instituţii sau exercitarea autorităţii şi principiile de drept. Uranus, planeta schimbărilor bruşte dar, mai ales, a celor care au meritul de a instaura noul, de a provoca revoluţii în fapte sau în conştiinţe, adevăratul motor al progresului, va opera cu turaţie redusă între 31 iulie şi 30 decembrie. În aceste cinci luni, multe vor fi tranzitele dificile în care Uranus se va afla în postura unui actor mare dar care nu va juca rolul eroului pozitiv. De mai multe ori, în acest an, o serie de soluţii stranii, de eşecuri sau de reacţii neprevăzute vor fi provocate de blocarea forţei lui astrale, în perioada amintită, în conjuncturi spectaculoase, care vor permite decizii contestate vehement sau violent.
O oază de „bine” în această perioadă tumultuoasă: planeta Venus nu va face nici o retrogradare în acest an, mergând la pas, egal şi reuşind, tocmai pentru că nu se va afla în mers aparent retrograd, să facă până la toamnă turul zodiacului. Vor fi beneficiarele acestui tranzit toate domeniile patronate de specificul ei: latura feminină, sentimentele, poveştile de dragoste, moda, gustul, trăirea sau creaţia artistică, micile bucurii şi norocul de-o clipă. Natura ei intrinsecă se va colora, la aproximativ fiecare trei săptămâni, cu specificul fiecărei zodii prin care va trece, „îndulcind”, în cantităţi mici dar utile, tot ceea ce cade în „răspunderea ei astrală”. Valorificarea acestui tranzit are valoare individuală, mai puţin colectivă.
Saturn, Neptun, Pluton şi Kiron nu vor schimba lăcaşul zodiacal şi vor avea, fiecare, câte o retrograde în acest an, fenomen firesc pentru mersul planetelor lente.
Luna Neagră se va afla în tranzit prin Balanţă, până în ziua de 21 mai când această configuraţie astrală va trece în Scorpion, zodie pe care o va tranzita până la sfârşitul anului 2016, atingând gradul 25°. Singura perioadă când va fi implicată într-un complex întreg de cuadraturi şi opoziţii alcătuite, rând pe rând, la gradele 15°, apoi 16° şi 17°, pe direcţia Berbec/ Balanţă/Capricorn va fi între 16 ianuarie şi 4 februarie a.c. în care vor fi implicate planetele malefice din „artileria grea astrală”: Uranus, Pluton, Mercur, Lună Neagră, cu menirea de a brusca structurile organizate, ierarhiile constituite, de a accentua radicalismul unor poziţii şi interese, alimentând intransigenţa prost înţeleasă sau principiul strâmb ridicat la rang de lege.
Avem cinci eclipse
În 2016 vor fi cinci eclipse: două de Soare şi trei de Lună după cum urmează:- 9 martie, ora 03:54', eclipsă totală de Soare, conjuncţie Soare/Lună la 18°55' Peşti
- 23 martie, ora 2:00', eclipsă de Lună, opoziţie Soare/Lună pe direcţia Berbec/Balanţă la 03°17'
- 18 august, ora 12:26' (ora de vară a României), eclipsă de Lună, conjuncţie Soare/Lună la 25° 51' Leu
- 1 septembrie, ora 12:03' (ora de vară a României), eclipsă de Soare inelară, Soare conjuncţie Lună la 09°:21' Fecioară
- 16 septembrie, ora 22:05' (ora de vară a României), eclipsă de Lună, Soare opoziţie Lună, pe direcţia Fecioară/Peşti la 24°:19'
Special Guest Star: eclipsa cu stellium în Peşti
Plină de semnificaţii este eclipsa din 9 martie care se alcătuieşte la 18°:55' Peşti, în opoziţie, la grad aproape perfect, cu Jupiter la 18°:13' Fecioară. În timp ce semnul Peştilor este ocupat de Soare şi Lună, Mercur, Neptun, Kiron şi Nodul Sud al Lunii care formează cuadraturi strânse cu Pluton, la rândul lui, Pluton va fi în cuadratură cu Jupiter.Aceste vibraţii astrale vor răscoli talazurile sufleteşti ale maselor, convingerile lor religioase, credinţele într-o serie de valori morale sau reprezentări superioare despre lume şi viaţă care se vor afla, deodată, în faţa unor reglementări instituţionale sau măsuri administrative care îi vor leza în crezul lor. Revoltele se vor putea manifesta, cu aproximativ 12-14 zile înainte şi după momentul din 9 martie, în plan colectiv sau individual, şi pot privi un grup restrâns de oameni, un popor, o categorie umană cu largă reprezentare, alcătuită din apartenenţii la o religie, la un cult, la un crez cultural ori la o filozofie de viaţă.
În egală măsură, îşi vor găsi expresia publică o serie de aspiraţii, reacţii şi atitudini sau opinii pentru a căror rezolvare e nevoie de timp îndelungat nu doar de câteva luni sau un an. Ca orice eclipsă de Soare puternică, şi cea din 9 martie, asemeni celei din 1 septembrie, priveşte şi soarta ori şansa şi neşansa unor lideri indiferent de expresie politică sau loc geografic.
Citește și:
PREVIZIUNI URANIA PENTRU 2016: an sub semnul tensiunilor, al instabilității. Vezi predicțiile pentru fiecare zodie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu