„Justiţia confirmă pe deplin tot ceea ce a spus Antena 3”, a spus Radu
Tudor, realizatorul emisiunii Punctul de Întâlnire, după condamnarea
lui Mircea Băsescu.
Jurnalistul
a comentat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, condamnarea la 4
ani de închisoare cu executare a lui Mircea Băsescu în dosarul
mormanului cu bani.
„Este prima oară după decembrie 1989 când membrul unei familii prezidențiale este condamnat la închisoare cu executare și lucrul acesta e de o gravitate fără precedent. Mircea Băsescu a săvârșit aceste infracțiuni în timpul mandatului fratelui său și dacă Antena 3 nu ar fi difizat întregistrările pe care le vedem acum din nou, probabil frații Băsescu ar fi reușit să acopere urmele acestor infracțiuni și să scăpe de orice fel de răspundere”, a spus Radu Tudor.
Mircea Băsescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Căpățână a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la trafic de influență.
PUBLICITATE

Mai multe titluri din categorie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu