Rusia pretinde retrocedarea Basarabiei

În sfârşit vedem limpede. Generaul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu ştiu căror petice de pământ de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi desmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat o convenţie, prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca leava în vânt asigurările unei convenţii, a cărei iscălituri sunt încă umede şi e care a încheiat-o c-o împărăţie mare pe a cărei cuvânt se credea în drept să se întemeieze.
Şi ce zice Austria la aceasta? Austria, pentru care gurile Dunarii sunt o condiţie de existenţă mai mut decât pentru noi? După cât auzim, ea nu are nimic de zis, dacă i se asigurează neutralitatea întregei Dunări de jos.
Dar cum să se asigure acestă neutralitate ? Printr-un tratat? ridicol! Tratările se scriu astăzi, pentru ca sa fie calcate a doua zi.
Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru şi pământ din pământul nostru?
Pe cuvantul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din Româia. Va să zică, onoarea Rusiei cere ca sa se ia o bucată din România, şi aceiaşi onoare ne cere respectarea convenţiei iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr!
Şi pe ce se-ntemeiază acest "point d'honneur"?
Fost-au Basarabia cucerită cu sabia?Nu. prin tratatul de bucureşti de la 1812 s-a făcut această cestiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.
Napoleon era asupra intrarii în Rusia şi trupele ruseşti se-ntorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faţa pământului românesc pe talpile or.
Cine i-a văzut întorcându-se, căzând pe drumurile ţârii de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu utea crede că peste curând succesele acelei armii aveau a-i câştiga o provincie Se ştie că diplomaţia engleză împreună cu vânzarea beiului grec Moruzi a fost cauza cesiunii Bsarabiei.
Anglia e pedepsită abia astăzi. Şi când Moldova au căpătat îndărăt o parte din pământul, ce pe nedrept i se luase, atunci s-a stins onoarea Rusiei şi acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi, ceea ce pe nedrept ni se luase?
Căci prin ce păcătuise ţările româneşti Rusiei ? Nu le-au hranit într-atâtea rânduri oştile, nu erau ţările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată duşmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretenţiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mai mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-si bate joc de lume de noi, de ea însăşi?
Pe câtă vreme presa ruseasca comitea necuviinţa - căci altfel n-o putem numi - de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atata vreme am ignorat glasul unei prese, care stiam prea bine că n-are nici o insemnatate si este libera a se ocupa in mod platonic de toate cestiunile, pe cari le permite politia a fi discutate, fara de a-i creşte cuiva prin aceasta peri albi.
Dar astăzi nu mai este presa ruseasca care vorbeste, ci guvernul, care acolo este tot.
Astfel dar am pierdut 15000 de oameni şi cateva zeci de milioane cheltuiti de rasboi, am ajutat pe "mandatarul Europei" în îndeplinirea sacrei sale misiuni, şi la urmă tot noi să fim în pagubă, tot noi să plătim răsboiul Rusiei cu pierderea unei provincii?
Până acum noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privinţă. Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate, oentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi până în veacul al nouăsrezecelea.
Mandatarul Europei vine să mântuie opoarele creştine de sub jugul turcesc şi incepe prin a-şi anexa o parte a unui pământ, stăpânit de creştini, în care nu+i vorba de jug turcesc? Ciudată mântuire întradevar.
Cuvântul nostru este : De buna voie niciodată, cu sila şi mai puţin.
Într-unul din numerii trecuţi am înregistrat sgomotul că în Bsarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenţiei încheiate.
Cerem lămurire guvernului. Conventia nu trebuie să rămâie literă moartă şi orice trecere peste ea trebuie respinsa in orice moment. Nu e permis nimanui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o , dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impună.
Dar toate acestea sunt consideraţiuni făcute faţă cu o eventualitate asupra căreia staruim a fi îndoială.
Oricât de muţi oameni răi s-ar gasi în această ţară, nu se găseeşte nici unul, care ar cuteza să pue numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra stramoşilor noştri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare ; a trebuit însă sa se încredinţeze că în zadar a făcut-o .
Mai departe nu va merge!
Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliatş atât insă şi numai atât. Voim să păstrăm bune relaţiuni cu vecinii.
Ei bine! Rusia nu se va face niciodată de o faptă, care ar fi pentru dânsa o vecinică pată în ochii lumiiş ea nu va lua ce noi nu voim sa dam.
Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existenţă pentru poporul român.
Puternicul împărat Alexandru II staruieşte să câştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti.
Înţelegem pe deplin această staruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putinţă : Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iar noi suntem o ţară mică şi slabă: daca dar ţarul Alexandru II este hotarât a lua Basarabia în stapânirea sa, pentru noi Basarabia este perdută.
Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să perdem sau să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla, nu este că vom perde şi rămăşiţa unei preţioase provincii perdute; putem chiar mai mult decâ atâta, încrederea în trăinicia poporului român.
În viaţa sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat.
Mihai viteazul a isbutit să împreune sub stăpânirea sa trei tări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe sguduituri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii : conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene.
Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom perde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va devenii o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place si perderile ne vor fi trecătoare.
Astăzi e dar timpul ca să întărim atât în români, cât si în popoarele mari ale apusului, credinţa în trăinicia poporului român.
Rusia voieşte ca să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ.
Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic!
Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel, încât românii sunt datori a rămânea până la sfârşit consecvenţi moţiunior votate de către corpurile legiuitoare : nu dăm nimic şi nu primim nimic.