Ateneul Român găzduiește
instalația documentară itinerantă dedicate
pianistei Clara Haskil
• Perioada în care instalația
documentară poate fi vizitată la Ateneul Român: 14-18 decembrie 2016
• Informațiile documentare sunt
însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii
Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.
• Proiectul
este realizat sub umbrela Festivalului Internațional Clara Haskil – primul eveniment
de talie internațională din România care își propune să readucă în actualitate
numele legendarei pianiste de origine română Clara Haskil –, în parteneriat cu
Filarmonica George Enescu și AFCN.
Începând de
mâine, 14 decembrie, instalația documentară itinerantă dedicată legendarei
pianiste de origine română Clara Haskil poate fi vizitată în holul Ateneului
Român, unde va rămâne până la începutul săptămânii viitoare.
Desfășurată pe
10 panouri impresionante, proiectul acoperă parcursul profesional și biografic
al inegalabilei pianiste de origine română: de la primii ani ai vieții,
petrecuți la București, și primele lecții de pian, până la perioada de glorie
din anii ’50.
Informațiile
documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva
Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara
Haskil din Elveția.
Cea care
semnează concepția și textele expoziției este managerul cultural Oana Boca
Stănescu; designul aparține Iuliei Țurcanu, artist grafic.
Proiectul,
realizat cu sprijinul AFCN, reprezintă una dintre noutățile ediției din acest
an ale Festivalului Internațional Clara Haskil, eveniment inițiat în urmă cu
trei ani la Sibiu, care își propune să readucă în actualitate culturală
românească numele regretatei pianiste.
Bucureștiul
este cel de al doilea oraș în care ajunge proiectul, pe lista orașelor pe care
organizatorii Fetivalului le au în vedere aflându-se și Iași, Timișoara,
Cluj-Napoca, Brașov.
Instalația documentară
itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil este un proiect realizat cu
sprijinul AFCN.
Partener principal al
evenimentului în București: Filarmonica George Enescu.
str. Constantin Rădulescu-Motru 16,
bl. 21, ap. 201, sector 4, Bucureşti
0722-609.478
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu