Defensiva celor hiperactivi

Oamenii hiperactivi pot ajunge la epuizare, frustrare, oboseala cronica. Intrebati daca ar schimba acest ritm, multi recunosc ca le-ar fi greu sa se dezobisnuiasca. Iata cateva confesiuni:

A., manager multinationala – „Dar eu nu pot sa fiu altfel“

„Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu am stare. Pur si simplu, nu pot! Am acasa o nevasta si o fetita adorabila si stiu ca ar trebui sa-mi fac timp pentru ele, in care sa petrecem vremea la intamplare.

Dar asta, pe mine, ma angoaseaza teribil. De parca timpul acela lasat la intamplare nu imi mai apartine, il pierd iremediabil, apare in capul meu ideea mortii!
De parca mor maine si nu am facut nimic cu viata mea! Simt nevoia sa imi ocup timpul la minut, sa stiu ce fac. Am doua secretare, tocmai ca sa nu ratez ocazia de a planifica orice.
Nevasta-mea se plange ca vom ajunge sa punem in agenda orice moment petrecut impreuna, ca vom fi niste roboti si ca asta ne va sfarsi mariajul. Dar eu nu pot sa fiu altfel.
Cand eram mic, parintii mei m-au dat la pian, echitatie, sporturi, daca nu-mi ocupau timpul cu ceva, era grav.
Guvernanta mea imi trasa fiecare activitate intr-un caietel si apoi il prezenta parintilor. Asa am crescut. Cum vreti sa fiu altfel?!“

N., esteticiana, 30 de ani – „In familia mea, fobia legata de lene este ereditara“

„Nimeni nu a vazut-o pe mama sa se odihneasca! Putinele dati cand incerca sa trancaneasca sau sa se uite la televizor, isi sorta tricoturile.
Facea in asa fel, incat mainile sa-i fie active. De cum ne surprindea visand, ne certa, pe mine si pe sora mea: «Nu ramaneti asezate, ca taiati frunza la caini ! Nu aveti teme de facut?».
Astfel, de la sase dimineata si pana la miezul noptii, traiesc ca o pila electrica. Si ma epuizez.“

S., 40 de ani, marketing manager – „Nu am viata personala…“

„Nu suport nici duminicile, nici zilele de sarbatoare. Totul functioneaza la ralenti, viata este moarta, este deprimant.
Visez la o lume in care magazinele, salile de sport, cinematografele sa fie deschise 24 de ore din 24, 7 zile din 7!
Am prins doua perioade libere anul acesta si m-am simtit atat de rau, ca nu am avut niciun chef sa plec in vacanta.
Cand nu am nimic prevazut in program, ma plictisesc teribil. Este ca si cum viata mea se opreste. Sa lucrez pana la miezul noptii si weekendurile nu ma deranjeaza, imi place sa ma implic deplin in ceea ce fac!“

P., 33 de ani, agent imobiliar – „Cand suntem prinsi in miscare, nu mai tinem cont de cat putem suferi“

„Acum 12 ani, am deschis un restaurant. Voiam din tot sufletul sa mearga, m-am implicat 200%! Orar elastic, niciun pic de repaus… Asta era angrenajul.
Am tinut-o asa prea mult timp datorita cafelei si excitantelor. Intr-o zi, am clacat. M-am regasit intr-o depresie timp de un an, dupa aceea mi-am schimbat meseria.“

Daca ti-a placut acest articol, urmareste Psychologies.ro pe FACEBOOK