sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Drogul african khat e pe gustul toxicomanilor de la noi. Patru kilograme au fost interceptate într-o acțiune secretă a polițiștilor

Traficanții de stupefiante par să-i fi făcut loc, încet, încet, drogul african pe piața românească. O captură importantă de khat făcută de Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog Ploieşti şi de procurorii D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Ploieşti dovedește interesul toxicomanilor de la noi pentru drogul adus tocmai de pe continentul african.

Publicitate
Ofițerii ploieșteni sub acoperire au reușit să se infiltreze în rețeaua traficanților și să afle atât ziua cât și locul unde urma să se facă livrarea celor patru kilograme de stupefiant din categoria de droguri de mare risc. Așa se facă că doi dintre membrii grupării - un bărbat și o femeie -, au fost prinși exact în momentul în care încercau să finalizeze tranzacția în care a fost implicat și un ofițer antidrog sub acoperire. Din cercetări a reieșit că cele două personaje erau dealeri cu ramificații în Bistrița- Năsăud, dar și în mai multe județe din țară.
Traficanții au fost filați și de ofițeri ai Direcției Operațiuni Speciale dinI.G.P.R. care le-au urmărit fiecare mișcare. Surse din rândul ofițerilor antidrog spun că marijuana africană a intrat deja în ”meniul” toxicomanilor de la noi care îl preferă pe acesta altor droguri ”clasice”, aflate demult pe piața românească.
Sursa foto:www.puterea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu