Fără cuvinte! Câte milioane de Euro au confiscat procurorii de la Gheorghe Ștefan?
Condamnă
pe inculpatul GHEORGHE ȘTEFAN, primar al municipiului Piatra Neamț, la
data faptei, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât în
timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei
închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în
orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de influență.
Condamnă
pe inculpatul SANDU GABRIEL, ministru al Comunicațiilor și Societății
Informaționale (M.C.S.I.) în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010,
la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și
pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a
drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte
funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul
autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau
meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Condamnă
pe inculpații COCOȘ DORIN și DUMITRU NICOLAE, oameni de afaceri, la
câte o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în
timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei
închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în
orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de influență.
Dispune
confiscarea de la inculpatul Cocoș Dorin a sumei de 9.000.000 euro sau
echivalentul în lei la cursul de schimb al B.N.R. din data plății.
Dispune
confiscarea de la inculpatul Dumitru Nicolae a sumelor de 2.050.000 USD
și 1.000.000 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb al B.N.R.
din data plății.
Dispune
confiscarea de la inculpatul Ștefan Gheorghe a sumei de 3.996.360 euro
sau echivalentul în lei la cursul de schimb al B.N.R. din data plății.
Dispune
confiscarea de la inculpatul Sandu Gabriel a sumei de 2.196.035 euro
sau echivalentul în lei la cursul de schimb al B.N.R. din data plății.
Obligă
pe inculpații Sandu Gabriel, Cocoș Dorin și Ștefan Gheorghe la plata
sumei de câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în
apel.
DEFINITIVĂ
Inculpații
au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție –
Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție
la data de 23 martie 2015, vezi comunicat 572/VIII/3 din 24 martie 2015.
Sursa: Comunicat de presă al DNA
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu