Sfântul Dumitru – 26 octombrie, tradiții și obiceiuri! Ce nu trebuie să faci de Sf. Dumitru ca să nu ai ghinion
In
credinta populara, anul este impartit in vara si iarna. Daca Sfantul
Gheorghe incuie iarna si infrunzeste intreaga natura, Sfantul Dumitru
desfrunzeste codrul si usuca toate plantele.
SFANTUL DUMITRU - 26 octombrie, traditii si obiceiuri in Ajun
In Ajunul sarbatorii de SFANTUL DUMITRU se
aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi sanatosi tot anul.
Focul are si menirea de a alunga fiarele si de a incalzi mortii. Dupa ce
focul este stins, taranii arunca un carbune in gradina, ca aceasta sa
primeasca putere de a rodi.
SFANTUL DUMITRU - 26 octombrie, vestitorul iernii si patronul pastorilor
In traditia populara, SFANTUL DUMITRU
usuca toate plante si desfrunzeste codrul, fiind cel care descuie
iarna. De asemenea, exista credinta ca pe 26 octombrie, de SFANTUL
DUMITRU, caldura intra in pamant si gerul incepe a-si arata coltii.
SFANTUL DUMITRU
este considerat si patronul pastorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua
in care ciobanii afla cum va fi iarna. Acestia isi aseaza cojocul in
mijlocul oilor si asteapta sa vada ce oaie se va aseza pe el. Daca se va
culca o oaie neagra, iarna va fi buna, iar daca se va culca o oaie
alba, iarna va fi aspra.
Un alt mod de a afla inca din 26 octombrie cum va fi iarna este sa urmaresti mersul oilor in dimineata sarbatorii SFANTULUI DUMITRU.
Daca dimineata se va trezi intai o oaie alba si va pleca inspre sud,
iarna va fi grea; daca se va trezi o oaie neagra si va pleca spre nord,
iarna va fi usoara.
SFANTUL DUMITRU - 26 octombrie, zi a soroacelor
Ziua SFANTULUI DUMITRU
era si o zi a soroacelor, se terminau invoielile incheiate intre
stapanii oilor si ciobani la San-George, de unde si zicerea ca "la
San-George se incaiera cainii iar la Samedru se sfadesc stapanii".
Tot de SFANTUL DUMITRU
se tocmesc servitorii pentru diverse treburi si se strica stanele.
Taranii tund coama cailor pana la trei ani, ca sa aiba par frumos.
In anumite zone, taranii il cinstesc pe SFANTUL DIMITRIE, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfanta Impartasanie.
SFANTUL DUMITRU, ucis pentru ca nu se inchina la zei
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie,
cinstit de crestini in 26 octombrie, a trait in timpul imparatilor
Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Fiu al prefectului din
Tesalonic, el a fost numit, datorita calitatilor sale, guvernator al
Tesalonicului (dupa moartea tatalui sau).
Mai tarziu, imparatul Maximian a aflat ca Dimitrie este
crestin, lucru care l-a maniat foarte tare. Drept urmare, intorcandu-se
biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca
praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor. Venit la Tesalonic,
imparatul l-a întrebat pe Dimitrie daca sunt adevarate cele auzite
despre el. Dimitrie a marturisit cu indrazneala ca este crestin si a
defaimat inchinarea paganeasca. Pedeapsa imparatului a fost maxima:
Dimitrie a fost inchis in temnita si ucis cu sulita.
Se mai spune, în tradiția românească, că cei care vor păzi cu sfințenie această sărbătoare, de Sfânt Dumitru, vor fi feriți de boli sau lovituri.
La Sâmedru, se zice din bătrâni, că oamenii morți (în morminte) se fac muroni, vârcolaci, strigoni și, ieșind din pământ, nepăciuiesc pe cei vii.
De sărbătoarea Sfântului Dumitru, sau Sâmedru, există și superstiții legate de vreme și de iarna ce va urma, dintre care:
- Cum e ziua de Sâmedru, așa va fi toată iarna;
- Dacă la Sâmedru e vremea aspră, va fi iarna bună, iar alții zic că că de va fi la Sumedru vremea bună, toamna va fi lungă și frumoasă;
- Dacă în noaptea Sfântului Dumitru
e lună plină și cerul e senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină
și cerul e acoperit de nori, dacă plouă sau ninge, iarna va fi aspră, cu
zăpezi grele;
- Dacă la Sâmedru e lună nouă, iarna se începe curând și se termină repede, iar dacă e lună plină, iarna se începe curând și se termină târziu;
- În noaptea de Sâmedru
ciobanii pândesc unde dorm oile și, dacă dimineața se va scula întâi o
oaie albă și va pleca în jos, iarna va fi grea; dacă se va scula o oaie
neagră și va pleca în sus, iarna va fi ușoară.
Zilele Sfinților Dumitru sunt ultimele sărbători importante ale toamnei, sărbători care, după superstiții pastorale, marchează începutul iernii. Sursa: crestinortodox.ro, traditii-superstitii.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu