marți, 18 octombrie 2016

Psihologul Libertatea, despre ”teoloaga” Elena Udrea: “Oamenii se întorc către Dumnezeu atunci când se simt vulnerabili”




Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică motivele pentru care oamenii revin către ideea de Dumnezeu în special atunci când îşi conștientizează vulnerabilităţile şi temerile.
Elena Udrea a fost un personaj complex în viaţa publică românească. Caracteristicile sale erau mereu altele în funcţie de cine le percepea. Traian Băsescu afirma mândru că de la el a învâţat să facă politică,  Vântu o descria drept o femeie tenace, inteligentă şi cu mare sete de putere încât îi va lua locul lui Băsescu iar Sebastian Ghiţa o vedea ca pe o femeie insistentă, cu intuiţie foarte bună şi ambiţie mare. Toate drumurile duceau către transformarea Elenei Udrea într-un animal politic asemeni mentorului său dar şoc, Udrea pare că şi-a îndreptat paşii către…Dumnezeu. Fosta candidată la preşedenţia ţarii s-a înscris la un masterat în teologie ortodoxă la Cluj Napoca. E îşi va continua studiile cu specializările Asitenţă Socială şi Consiliere Pastorală. Adio genţi de mii de euro şi tocuri înalte. În ultimul an Elena Udrea a dat de înteles că a schimbat radical macazul vieţii ei mâncand mere din livadă, făcând plajă la Corbu sau analizând în detaliu noţiunea de fericire.  Ce a determinat metamorfoza Elenei Udrea dintr-un politician fără scrupule într-o practicantă a cuvântului Domnului aflăm de la Psihologul Libertatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu