marți, 18 octombrie 2016

5 beneficii ale cititului. Tu când ai citit ultima dată o carte?


Ce poate fi mai frumos decât să te laşi cuprins de lumea magică a poveştilor dintr-o carte? Pentru mulţi dintre noi, cititul este o metodă de relaxare şi de evadare din stresul zilnic, însă medicii îi atribuie numeroase beneficii pentru sănătatea noastră mintală.

Mi mult decât atât, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc cu 23% mai redus de a muri prematur, în comparaţie cu cei care nu fac acest lucru.

Chiar dacă mecanismul prin care cititul ajută la prelungirea vieţii nu a fost stabilit cu certitudine, există câteva teorii care sugerează că aceste beneficii sunt conferite de stimularea legăturilor neuronale, care reduce semnificativ riscul de boli neurodegenerative care pot scurta durata vieţii.

Studiile arată că mai mult de 75% dintre americani au citit cel puţin o carte în ultimul an. Dacă faci parte din cei 25% care nu au acest obicei, poate te convingem spunându-ţi care sunt beneficiile cititului!

Top 5 beneficii ale cititului

1) Reduce stresul

Stresul stă la baza a peste 60% dintre boli – acesta creşte semnificativ riscul de accident vascular cerebral şi boli de inimă. Chiar dacă nu îl putem elimina în totalitate din vieţile noatre, putem face anumite lucruri pentru a-l reduce, iar unul dintre acestea este cititul unei cărţi.
Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Sussex, Marea Britanie, cititul poate reducer cu până la 68% nivelul stresului, fiind chiar mai eficient decât ascultatul muzicii preferate sau plimbările în parc. Coautorul studiului, neuropsihiatrul David Lewis, spune că doar şase minute petrecute citind fie un ziar, fie o carte pot contribui la reducrea tensiunii musculare şi la îmbunătăţirea ritmuluic cardiac.

2) Previne declinul cognitiv
Pe măsură ce îmbătrânim, creierul nostru „se scufundă”, iar memoria şi viteza de reacţie încep să aibă de suferit.  Astfel, amintirea unui nume sau a unei situaţii devine un task dificil de îndeplinit. Însă, potrivit mai multor cercetări, cititul poate încetini sau chiar preveni declinul cognitiv, având inclusiv capacitatea de a opri din evoluţie boli severe precum maladia Alzheimer.
Un studiu din 2013, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Chicago, a scos la iveală că cititul şi alte activităţi care stimulează funcţiile mintale (şah, cuvinte încrucişate, integrame etc.) pot încetini evoluţia demenţei.
3) Te ajută să socializezi mai bine

Unii oameni văd în citit o metodă excelentă de a evada din cotidian, însă cercetările recente arată că acest obicei poate avea un impact pozitiv în relaţiile cu celelalte persoane. De exemplu, un studiu din 2013 a relevat că persoanele cărora le plac cărţile de ficţiune sunt mai empatici şi ştiu „cum să îi citească” pe cei din jur.
4) Îmbunătăţelte calitatea somnului

Dacă ai probleme cu somnul, ai face bine să laşi deoparte smatphone-ul şi să citeşti câteva pagini din cartea preferată. Conform celor mai recente studii, lumina emisă de ecranele telefoanelor poate duce la un somn mai agitat, din cauza producţiei insuficiente de malatonină, hormonul care îi semnalează creierului că este vremea să te odihneşti. În schimb, un ritual relaxant precum cititul unei cărţi înainte de a merge la culcare te ajută să dormi mai bine şi mai mult.

5) Te face mai inteligent

„Cu cât citeşti mai mult, cu atât mai multe lucruri vei şti. Cu cât înveţi mai mult, cu atât mai multe locuri vei vizita”, spunea Dr. Seuss. Se pare că cercetătorii îi dau dreptate acestuia, deoarece studiile au arătat că cititul nu numai că ajută la îmbunătăţirea vocabularului, dar contribuie şi la creşterea IQ-ului şi a gradului de inteligenţă.

Iată, aşadar, câte beneficii are cititul pentru sănătatea noastră. Tu când ai citit ultima carte?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu