Procurorii anticorupţie susţin, într-un răspuns la o solicitare
MEDIAFAX, că în dosarul în care sunt cercetaţi doi foşti angajaţi ai ISU
în legătură cu incendiul din clubul Colectiv s-au constituit 248 de
părţi civile care cer daune de 212.474.000 euro şi 51.240.315 lei.
Antonia Radu şi George Petrică Matei, angajaţi ai ISU, în prezenţi
suspendaţi, au fost trimişi în judecată de DNA, în cauză constituindu-se
248 de părţi civile care cer daune de 212.474.000 euro şi 51.240.315
lei.
"În perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, inculpaţii Radu
Antonina şi Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri inspectori în
cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în
timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună
ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul
prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva
incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că Clubul
Colectiv din Bucureşti (care până la data de 06.10.2014 a funcţionat ca
persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., Bucureşti, iar după această
dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti) desfăşura
activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de
securitate la incendiu", anunţă procurorii anticorupţie într-un
comunicat de presă.
Potrivit DNA, conduita celor doi a dus la crearea unui
prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă Bucureşti Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul
intervenţiei în urma incendiului de la data de 30.10.2015, costuri
constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi
cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie) şi la obţinerea unui
folos necuvenit de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L.
Bucureşti (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat
de la începerea funcţionării până la data tragediei).
"De menţionat este faptul că, deşi au făcut mai multe deplasări la
Clubul Colectiv Club, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică
nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au
întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie
luată în evidenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la
incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează
activitatea în domeniu. Mai mult, în aceeaşi calitate şi cu bună
ştiinţă, cei doi inculpaţi, fiind în timpul serviciului şi contrar
atribuţiilor de serviciu, au întocmit în numele S.C. Colectiv Club
S.R.L. şi pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecţia
împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a
persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziţie privind organizarea
apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva
incendiilor, fişe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de
urgenţă şi au instruit angajaţii societăţii în cauză pe linia
securităţii la incendiu", mai spun procurorii.
"Până în acest moment, în dosarul la care faceţi referire s-au
constituit părţi civile un nr. de 248 persoane care au formulat
pretenţii civile ce se ridică la sumele de 212.474.000 euro şi
51.240.315,8 lei. De asemenea, au mai fost identificate un număr de 55
persoane ca participanţi sau succesori în drepturi ale unora dintre
victimele incendiului produs în clubul Colectiv din Bucureşti la data de
30.10.2015, cărora le-au fost aduse la cunoştinţă obiectul cauzei,
încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor precum
şi drepturile şi obligaţiile procesuale, urmând a fi citaţi în cauză în
calitate de persoane vătămate", se arată în răspunsul procurorilor.
Curtea Militară de Apel a decis pe 15 februarie să retrimită dosarul în
care sunt anchetaţi pompierii George Matei şi Antonina Radu de la
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Bucureşti-Ilfov la DNA,
pentru ca procurorii să refacă rechizitoriul, magistraţii cerând
"respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor,
subiecţilor procesuali principali şi ale celorlalţi subiecţi procesuali
prin crearea cadrului procesual corespunzător, respectiv introducerea în
cauză a persoanelor vătămate, a părţilor civile şi a celorlaţi subiecţi
procesuali – corelativ infracţiunilor imputate celor doi inculpaţi dar
şi înlătură de la aplicare măsurile procesuale şi probele administrate
prin încălcarea dreptului la un proces echitabil".
George Matei şi Antonina Radu au fost trimişi în judecată de DNA pentru
abuz în serviciu, pe 4 decembrie 2015, fiind acuzaţi că au făcut
verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa
respectării normelor de prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI).
În plus, ISU Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu
suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul
intervenţiei în urma incendiului din clubul Colectiv.
"Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii
cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică, la momentele
controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparţinând SC Colectiv Club
SRL, dar şi prin efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu
în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în
condiţiile permiterii funcţionării societăţii în lipsa autorizaţiei
pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015,
consecinţa fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situaţii de
Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile
efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data
menţionată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de
intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în
intervenţie", se menţionează în rechizitoriu.
Conform documentului citat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de
către căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, clubul Colectiv
ar fi realizat un folos necuvenit în valoare de 62.298 lei,
"reprezentând profitul net pe care societatea comercială l-a realizat în
perioada ce interesează cauza".
Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC
Colectiv Club SRL, Antonina Radu şi Petrică George Matei nu au întocmit
niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo
măsură pentru ca societatea să fie luată în evidenţă de către ISU
Bucureşti, ca funcţionând fără aviz sau autorizaţie de securitate la
incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează
activitatea în domeniu.
Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit
să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea
avizului PSI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu