luni, 13 iulie 2015

PROGNOZA METEO pentru această săptămână | Se întorc PLOILE și FURTUNILE în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna aceasta. Potrivit acesteia, luni vom avea parte de temperaturi de peste 30 de grade, dar începând de luni seară vin ploile în averse și descărcări electrice.

Publicitate
PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ-În vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Pe arii extinse în Maramureş, Transilvania şi la munte, local în Moldova, Crişana şi Banat vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. În restul teritoriului, în cursul zilei vremea va fi călduroasă, cu cerul variabil, iar spre seară şi noaptea vor fi unele înnorări şi pe arii restrânse îşi vor face apariţia fenomenele specifice instabilităţii atmosferice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureş şi 33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime, între 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral.

LA BUCUREŞTI-Vremea va deveni călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 31...32 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 16...18 grade.
PROGNOZA METEO pentru MARȚI
ÎN ŢARĂ-Vremea va fi în general instabilă. Temporar cerul va avea înnorări ziua şi în prima parte a nopţii, când se vor semnala averse şi descărcări electrice în Maramureş, Transilvania, în zonele de deal şi de munte, local în Crişana, Moldova, Muntenia, Dobrogea şi doar izolat în restul teritoriului. Cantităţile de apă vor putea depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului la munte, în Oltenia şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general,
între 22 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20 de grade pe litoral.
LA BUCUREŞTI
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor, devenind, local, călduroasă în regiunile vestice şi sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în nordul, centrul şi estul ţării unde doar pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zonele înalte de relief şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 34 de grade, iar cele minime între 9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16...18 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
16.07.2015 ORA 09 - 19.07.2015 ORA 09

ÎN ŢARĂ
Valorile termice vor fi în creştere, iar vremea va deveni călduroasă în regiunile vestice, sudice, sud-estice, local în centru şi izolat în restul teritoriului. Probabilitatea apariţiei manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în nordul ţării.
La BUCUREȘTI- Vremea va fi frumoasă, dar destul de călduroasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu