REZULTATE FINALE
BACALAUREAT 2015 pe Edu.ro: Elevii care au depus contestaţii află notele
finale de la BAC (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Candidaţii eliminaţi din bacalaureat vor fi anunţaţi vineri,
putând fi în situaţia aceasta elevi care figurau anterior ca promovaţi,
fiind încă în derulare anchete asupra unor suspiciuni de fraudă, a
declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă rezultatele la sesiunea iunie - iulie a bacalaureatului după soluţionarea contestaţiilor.
El a spus că, pe lângă cazul de fraudă de la Ştei, judeţul Bihor, în urma căruia au fost eliminaţi din examen 108 candidaţi, au mai fost depistate cazuri similare şi în Timiş, la Făget, soldându-se cu eliminarea a 63 de elevi, şi la Colegiul "Vasile Conta" din Piatra Neamţ, de unde au fost eliminaţi din examen aproape 20 de candidaţi.
Cîmpeanu a mai menţionat că la Bihor frauda a fost semnalată de corectori, la Timiş de parchet, iar la Neamţ cazul a fost semnalat în presă.
Sunt în continuare anchete în derulare privind suspiciuni de fraudă la bacalureat, iar elevii pot fi eliminaţi şi după soluţionarea contestaţiilor, a mai spus ministrul. În cazul celor care sunt încă anchetaţi, rezultatele nu vor fi afişate până la finalizarea cercetării.
Elevii găsesc toate notele obţinute la examen, dar şi notele obţinute după contestaţie, pe site-ul bacalaureat. edu.ro. REZULTATELE FINALE vor fi afişate la licee pe 10 iulie.
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 PE JUDEŢE
Absolvenţii care nu au obţinut rezultate de promovare în prima sesiune se pot înscrie în cea de-a doua perioadă de examen pentru a doua sesiune de examen din august.
Calendar sesiunea august-septembrie:
13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale
Marţi, după afişarea rezultatelor la sesiunea iunie - iulie a bacalaureatului, se înregistra o rată de promovare de 66,41 la sută, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%).
După rezolvarea contestaţiilor, ponderea candidaţilor promovaţi a ajuns la 67,9 la sută, în timp ce în 2014 a fost de 60,65 la sută.
La prima sesiune a examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii s-au înregistrat 63 de medii de 10, în scădere faţă de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în judeţul Timiş.
Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, la prima sesiune a examenului s-au prezentat 159.703, dintre care 137.475 din promoţia curentă şi 22.228 din promoţiile anterioare, iar alţi 9.236 de candidaţi au absentat. Din examen au fost eliminaţi 303 elevi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Înainte de contestaţii, cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%).
Rata de promovare în Capitală era de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.
Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% erau Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%).
Potrivit datelor MECS, în 2004 rata de promovare a fost de 84,59%, în 2005 - 84,68%, 2006 - 80,48%, 2007 - 82,08%, 2008 - 78,30%, 2009 - 81,47%, 2010 - 69,30%, 2011 - 45,73%, 2012 - 44,41%, 2013 - 56,44% şi în 2014 - 60,65% (după contestaţii).

Citeşte şi:
REZULTATE
BACALAUREAT 2015: Promovabilitate de 66,41% înainte de contestaţii.
LISTA cu notele de la BAC pentru fiecare judeţ în parte - HARTA mediilor
de 10 - VIDEO
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă
republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea
MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la
adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS! Guvernarea S-A RUPT. Ce se întâmplă cu Ponta după anunţul-ŞOC făcut acum câteva minute
GANDUL.INFO
GANDUL.INFO
CITEȘTE ȘI...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu