vineri, 10 iulie 2015

Video BIOGRAFIE: Omar Sharif, o legendă a cinematografiei internaţionale, a jucat în peste 100 de filme - VIDEO

Actorul de origine egipteană Omar Sharif, care a murit vineri la vârsta de 83 de ani, în urma unui infarct, a fost o legendă a cinematografiei şi televiziunii internaţionale, jucând în peste 100 de filme, dar şi în producţii TV.
Omar Sharif, pe numele real Michel Dimitri Shalhoub, s-a născut în Alexandria, într-o familie melkită greco-catolică din Liban, ulterior el convertindu-se la religia islamică. El şi soţia sa, Faten Hamama - un star al cinematografiei egiptene -, au avut un fiu, Tarek, care a apărut în filmul "Doctor Jivago" ca versiunea tânără a personajului interpretat de Sharif. Omar Sharif şi soţia sa s-au despărţit în 1966 - la un an după ce actorul s-a mutat în Europa, iar apoi au divorţat, în 1974. Sharif nu s-a recăsătorit, potrivit variety.com.
Sharif şi Faten Hamama au realizat mai multe filme împreună, printre care provocatoarea melodramă "Sleepless" (1957) şi o versiune cinematografică a clasicului "Anna Karenina", intitulată "The River of Love" (1960).
Născut în Alexandria, Egipt, pe 10 aprilie 1932, Omar Sharif a absolvit o şcoală engleză, a învăţat mai multe limbi străine, printre care engleză, spaniolă, greacă şi franceză, şi a dezvoltat o pasiune pentru teatru. A studiat matematică şi fizică la Victory College din Cairo şi a lucrat o perioadă pentru tatăl său, înainte de a se concentra pe ceea ce îl pasiona. Şi-a făcut debutul în filmul egiptean în 1953 şi a devenit o celebritate în ţara sa natală, înainte de a-şi câştiga recunoaşterea internaţională cu rolul interpretat în "Lawrence al Arabiei/ Lawrence of Arabia" (1962), pentru care a obţinut două premii Globul de Aur şi o nominalizare la Oscar, conform biography.com.
Ulterior, actorul s-a mutat la Hollywood. În anii 1960, Sharif a jucat şi în filmele "Doctor Jivago" (1965), care i-a adus un Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-un film-dramă, şi "Funny Girl" (1968). De asemenea, a fost recompensat cu un premiu César pentru cel mai bun actor în 2004, pentru "Domnul Ibrahim şi florile Coranului".
Celebrul actor a jucat în peste 100 de producţii. Printre filmele în care Omar Sharif s-a făcut remarcat se numără şi "Rolls Royce-ul galben/ The Yellow Rolls-Royce" (1964), "Capcana/ Behold a Pale Horse" (1964), "Genghis Khan" (1965) şi "Mayerling" (1968).
În ceea ce priveşte ultimele proiecte ale lui Sharif, acesta a jucat în "Sămânţă de Tamarin/ The Tamarind Seed" (1974), "Un cântec pe Broadway/ Funny Lady" (1975, o continuare a filmului "Funny Girl"), "Pantera roz contraatacă/ Pink Panther Strikes Again" (1976), "Top Secret!" (1984) şi "Heaven Before I Die" (1997). De asemenea, s-a implicat şi în proiecte de televiziune, precum "The Far Pavilion" (1984) şi "Călătoriile lui Gulliver/ Gulliver's Travels" (1996).
În ultimii ani, Sharif a continuat să fie prezent pe marile ecrane, în filmele "Domnul Ibrahim şi florile Coranului/ Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran" (2003), "Hidalgo şi Oceanul de Foc/ Hidalgo" şi "O noapte cu regele/ One Night With the King" (2005).
Totdată, acesta a publicat şi o carte autobiografică, "The Eternal Male", şi a fost cunoscut ca jucător de bridge, după ce a scris cartea "Omar Sharif Talks Bridge" (2004). De asemenea, numele lui a fost dat unui joc de bridge pe computer. Pasiunea actorului pentru acest joc a fost confirmată de acesta nu doar prin scrierea cărţii, ci şi prin declaraţiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, Sharif declarând, la un moment dat, că preferă să joace bridge decât să interpreteze un rol într-un film prost.
În 2003, a primit un Leu de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia pentru realizările sale cinematografice, precum şi premiul publicului pentru cel mai bun actor pentru rolul din "Domnul Ibrahim şi florile Coranului". Actorul a fost membru în juriul acestui festival în anul 1990. Totodată, în 2004 a fost recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră la Dubai International Film Festival.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu