„La noi lumea te apreciază abia după ce nu mai existi“

• această afirmatie îi apartine lui Gyuri Pascu si a fost făcută cu prilejul unui concert • în ultimii ani, artistul a concertat si la Piatra Neamt, si la Roman • „Adesea mă gîndesc, cu un zîmbet usor în coltul gurii, cum va fi după ce voi muri. Toată lumea va zice atunci: «Vai, domnul Pascu?! Ce artist!“, ne-a spus fostul membru al trupei Divertis •

Prezent prin Neamt de destule ori, invitat fiind la Piatra Neamt si la Roman de patronii unor cluburi, Km 0 sau Casa Veche, Gyuri Pascu, artistul care a plecat dintre noi în urmă cu cîteva zile, se numără printre oamenii de cultură contemporani, care au crezut în puterea artei autentice de a schimba viata semenilor, într-o societate din ce în ce mai mercantilă. La una din aceste descinderi, însotit de alti doi „grei“ ai muzicii românesti, Teo Boar si Vladi Cnejevici, artistul a vorbit, cu umorul care-l caracteriza despre primul contact cu muzica: „Primul meu contact cu muzica a fost cînd m-am născut si, probabil, doctorul m-a lovit cu palma peste sezut. Atunci am scos primul sunet care a fost si prima mea manifestare muzicală“. Vorbind despre colaborările sale muzicale artistul a pomenit despre prima sa întîlnire, înainte de Revolutie, prin 1985 la Serbările Scînteii Tineretului, cînd Gyuri cînta deja, în timp ce Cnejevici era la categoria „novici“. „Ne-am împrietenit, am început să cîntăm împreună si alături de muzicieni consacrati. Practic în ianuarie 1985 a început colaborarea noastră muzicală. Cu Teo Boar am început să cîntăm în 1992“, îsi amintea artistul. A răspuns si la o întrebare ce se pune adesea: „cît din viata unui om este talent si cît muncă?“. „La mine 97% înseamnă talent si 3% muncă. Am intrat în corul scolii în clasele primare, cînd se disciplinează emisia vocală. Ascultam la radio muzică ti dacă cineva cînta în bel canto eu reuseam să cînt la fel. Dacă era o emisiune pop sau rok eu aveam o asemenea emisie. Imitam la vîrsta mea multi artisti consacrati, precum Nicu Alifantis, în mare vogă atunci“. Pascu era convins că talentul trebuie sustinut în viată de muncă, multă muncă si a povestit despre ce înseamnă a fi vedetă si cît reprezintă vedetism în viata artistilor contemporani. Mai sustinea că omul trebuie să aibă puterea de a-si alcătui si un „Memorial al bucuriei“, nu doar unul al durerii.

„La noi lumea te apreciază abia după ce nu mai existi“

„Dacă omul se naste cu talent de fierar rămîne ce el. După aia degeaba vrem s-o luăm de la capăt. Nu putem avea urechi de tablă si să cîntăm. Dacă e vorba de sansa omului în viată nu se stie. Am putea avea sansa de a fi, de exemplu, politicieni. Nu se stie niciodată. Acum, din păcate, cu cît esti mai putin talentat ai sanse în societatea de azi să devii vedetă“, zicea Gyuri Pascu. Artistul a avut si opinii bine conturate despre viată, despre bucuria lucrului bine si temeinic făcut si despre faptul că viata nu trebuie să fie o teoremă matematică. Ea trebuie trăită pur si simplu pentru sine si pentru semeni. Cu un dezvoltat simt al ironiei si autoironiei a emis judecăti despre viată, în general si despre artă, în special. Arta este făcută pentru a rămîne în inima oamenilor pentru eternitate. Fostul membru al trupei Divertis s-a numărat printre cei care erau de părere că în România, celebritatea si pretuirea pentru oamenii de valoare se cucereste abia după moarte. „Cu totii sîntem maestri la viata celuilalt. Eu nu dau sfaturi. Întotdeauna sugerez celor tineri ce înseamnă bucuria de a trăi, fără prea mari asteptări de la viată. Viata nu e o luptă, e un dar de împărtăsit. Nu trebuie demonstrat nimic. Noi tot vrem să demonstrăm, dar viata nu e o teoremă ca să o demonstrezi. La mine secretul longevitătii artistice este faptul că n-am murit si încă mai trăiesc pe scenă. Dacă nu mai trăiesti nu mai poti fi nici pe scenă. Rămîi doar în inima oamenilor si devii celebru. La noi lumea te apreciază abia după ce nu mai existi. Adesea mă gîndesc, cu un zîmbet usor în coltul gurii cum va fi după ce voi muri. Toată lumea va zice atunci: «Vai, domnul Pascu?! Ce artist! Tara este mai săracă acum. Cultura română a sărăcit si ea». N-a fost lăsat să facă ce-i plăcea. Ce păcat! Este prea tîrziu“, mărturisea cîntăretul. Si toate s-ar înscrie în optica celor trei cîntăreti în ceea ce s-ar putea chema: autobiografie, autocritică, autopsie, care reprezintă cele trei faze ale vietii umane. Gyuri Pascu face parte din lungul sir al artistilor români de valoare, care la doar 55 de ani, după ce a fost afectat de o boală gravă de inimă, pe fondul unui diabet, a părăsit scena vietii prematur.

Articol afisat de 424 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului

(Flora ORDEAN)