Listele de susținători în alegeri, un sistem neconstituțional și nefuncțional

Anul trecut Curtea Constituțională a României a admis o sesizare desființând prevederea care cerea la înființarea unui partid o listă de 25.000 de membri fondatori, cu un minim de 700 în 18 județe. Element esențial la baza unuia din cele mai închise și neliberale sisteme electorale din lumea democratică. În esență, temeiul admis de judecători era că e o condiționare excesivă, care afectează substanța dreptului la liberă asociere înscris în legea fundamentală. Parlamentul actual a acoperit neașteptat de prompt vidul legislativ astfel creat, mutând cerința respectivă în altă parte, într-o formă și mai excesivă: participarea la alegeri e condiționată de susținerea prin semnătură din partea a 1% din numărul total de alegătorii din circumscripție; la nivel național asta ar însemna ceva mai puțin de 200.000 de semnături.
Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra acestui nou obstacol, o poate face doar pe calea unei excepții ridicate într-un proces în justiție, de cineva care nu poate participa la alegeri datorită lipsei semnăturilor. Sau direct de Avocatul Poporului, dar dl Ciorbea are alte priorități decât acest drept fundamental. Pe cât pot opina eu, precedentul citat mai sus ar opera perfect și aici, prevederea fiind neconstituțională. De ce? Haide să vă dau un exemplu, putem vorbi de respectarea libertății presei dacă legea permite înființarea de publicații, angajarea de redactori, producerea fără niciun fel de restricție de anchete și opinii, dar împiedică apoi difuzarea ziarului sau postului radio/tv? Întrebarea e retorică. Or, exact același caz avem și aici. Legea fundamentală nu garantează doar libertatea de asociere la modul general ci și, specific și explicit, libertatea de asociere într-un partid politic. Nu e doar o etichetă, tot acolo aflăm că partidele contribuie la exprimarea voinței politice a cetățenilor. Or, nu au cum să facă asta altfel decât participând în alegeri. Dreptul la libera asociere în partide politice este golit de sens dacă exclude dreptul acestora din urmă de a participa la alegeri – ar fi identic cu situația respectării libertății presei, mai puțin cea de difuzare către public. Acestea fiind spuse, decizia Curții ar ține doar de constatarea că 200.000 de semnături e o condiție mai severă decât 25.000 – dacă acestă ultimă cerință afectează substanța dreptului și a trebuit desființată, prima nu poate decât să fie în aceeași situație.
Bun, e opinia mea, poate că n-o să fie și a Curții, dacă se va ajunge la judecată. Dar, dincolo de legalitate, haide să vorbim și de oportunitate, o lege poate fi în același timp constituțională dar inoportună, dacă nu chiar profund nedreaptă și dăunătoare. Constituția nu garantează legi bune. Judecătorii înșiși admit că un drept poate fi restrâns, fără a-i afecta substanța, proporțional în raport cu un scop legitim. Acesta ar fi, aici, asigurarea unui grad de reprezentativitate politică participanților la alegeri, eliminarea candidaturilor frivole. Or, aș face trei afirmații cu valoare de fapt:
1. 200.000 de semnături și date personale, adresă și CNP, adunate pe parcursul a câteva săptămâni reprezintă în primul rând un test sever al capacității logistice a partidului. Organizare, timp, bani, drumuri, oameni, hârtii, corturi, imprimante, scrisori etc. Sigur, e bine, este chiar necesar pentru succesul electoral al unui partid să stea bine (și) la acest capitol. Dar nu e același lucru, nu este neapărat nici măcar o corelație strânsă cu gradul lui de reprezentativitate politică. Cerința este într-atât de excesivă încât eșuează calitativ, în sensul că ratează de la bun început scopul legitim care-i servește ca justificare. Asta considerând doar cazul în care e îndeplinită în mod onest. Însă,
2. Pragul acesta este instituit de așa natură încât permite, chiar încurajează trișarea. Da, e chiar atât de anapoda: pe cât de dificil este să-l treci cinstit, fie că ești reprezentativ sau nu, pe atât de ușor este să-l ocolești încălcând legea. De ce? Pentru că textul și normele de aplicare permit cel mult verificarea condițiilor formale: dacă sunt destule semnături acolo, cu datele personale cerute, în condițiile legii. Nu există o procedură care să asigure că există în realitate fiecare persoană identificată în listă, și că a semnat foaia respectivă în cunoștință de cauză. Conținând date personale, listele nu sunt publice. Nimeni nu verifică dacă susținătorii de pe hârtie chiar există și susțin.
Amintiți-vă cazul candidaturii dlui Piedone: inițial judecătorii au găsit pe liste îndeajuns de multe susțineri neconforme încât să ajungă sub pragul legal, și i-au invalidat candidatura. Existau acolo și semnături ale unor minori, neadmise de lege. Or, ce e mai plauzibil, că a semnat într-adevăr un copil și nimeni nu și-a dat seama? Sau că cineva a completat datele personale ale altor persoane semnând apoi în fals, fără să verifice și vârstele? Ulterior dl Piedone a revenit cu o listă și mai mare de susținători, și a fost admis. Și dacă i s-ar fi descoperit la fel de multe neregularități, avea destule susțineri pe noua listă cât să n-aibă probleme. Cu alte cuvinte, nu doar că legea permite să falsifici lista de susținători fără repercusiuni, dar avantajează pe cei care pot și sunt dispuși să falsifice cât mai mult. Filtrul reprezentativității politice este înlocuit cu unul care elimină oamenii onești și partidele lor, lăsând în schimb pe cei capabili și dispuși să încalce, nu doar legea electorală, ci și pe cea penală, într-un sistem care-i protejează. Vă miră atunci că avem o clasă politică arătând în felul în care arată? Și nu e doar dovada anecdotică din cazul Piedone, sau altele circumstanțiale, cum ar fi …discreția extraordinară a desfășurării logistice masive sus-pomenite în cazul majorității partidelor. Mai este și faptul că,
3. Sistemul nu funcționează pentru scopul declarat. Pur și simplu. N-a funcționat niciodată. Alegerile locale pentru primari au avut aceeași cerință, 1% din votanții circumscripției, cu un minim de 1000 în cazul municipiilor. Am verificat rezultatul, rar există un municipiu în care toți candidații să fi trecut pragul acesta la vot! Și sunt multe cazuri în care vorbim chiar de un ordin de mărime în minus, candidați care n-au fost votați nici măcar de fiecare al zecelea susținător. La ultimele alegeri prezidențiale, la fel, aproape jumătate din candidați au avut voturi mult sub pragul de susținători, ultimul ratându-l cu două ordine de mărime! Bun, sunt gata să consider că în majoritatea cazurilor – în toate, dacă vreți – există o explicație legitimă a diferenței, și că susținerea este peste tot autentică și legală. Nu contează. Menirea ei, scopul legitim care a justificat restrângerea dreptului la asociere era să asigure un minim de reprezentativitate politică competitorilor. Îl ratează categoric și sistematic, fapt de ordinul evidenței.
Pe scurt, condiția listelor de susținători reprezintă un sistem care afectează substanțial un drept constituțional, care în teorie testează altceva decât își propune iar în practică premiază încălcarea legii, și care nu funcționează și n-a funcționat vreodată. Ce-ar mai fi de spus? Doar să notez ironia că noua lege electorală a fost provocată de o decizie temeinică și valoroasă a Curții Constituționale și de cereri publice pentru reformă, inclusiv a sistemului electoral. Iar răspunsul majorității parlamentare actuale a fost, și în această privință și în altele, o restaurație.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Share|

Citeste mai multe despre: alegeri, constitutie, partide, sistem de vot