Cristina: Ponta face o mare mizerie. Iohannis, din nou in afara peisajului. Arunca si Basescu cu putin noroi

vineri, 10 iulie 2015

Ponta face o mare mizerie. Iohannis, din nou in afara peisajului. Arunca si Basescu cu putin noroi

Toata povestea a luat amploare prin luna martie. Victor Ponta pleda public, pe 30 martie, pentru majorarea salariilor la varful statului: ”Trebuie să rearanjăm scara normală a valorilor. Nu e normal ca presedintele, premierul, presedintii Camerelor să castige mai putin decât cine stie ce angajat dintr-o institutie militarizată sau dintr-o institutie de stat. (...) Sunt convins că împreună cu noul ministru de Finante o să găsim solutiile”. De notat ca premierul Ponta se afla atunci in cu totul alta situatie, in alte relatii cu presedintele si cauta sa para cat mai cooperant.

PUBLICITATE

Pe langa asta, Ponta cauta, probabil, sa-i cumpere bunavointa presedintelui. Insa ideea de a creste veniturile demnitarilor era, inainte de toate, corecta. Nu poti avea demnitari prost platiti, stapani peste bugete de milioane de euro sau cu putere de decizie dar si mai putina coruptie la nivel inalt. La cat este Ponta de populist, greu de crezut ca ideea lansata in martie a venit din capul lui. Apoi, n-ar fi sustinut-o public daca stia ca risca atacuri. Tot sistemul a convenit probabil ca e cazul ca Romania sa iasa din populism.

Din acest motiv, mai mult ca sigur ca premier Ponta a discutat si cu presedintele Iohannis. Aceste consultari Ponta-Iohannis rezulta fara dubiu si din cronologia declaratiilor publice pe acest subiect, cu precizarea ca marii sustinatori ai majorarii salariilor pentru aparatul public au fost ministri PSD.

Astfel de masuri n-au nici o sansa fara un minim consens. Iohannis, la randul sau, trecand peste faptul ca este unul din beneficiarii masurii, a inteles importanta deciziei. N-a subminat acest demers. I-ar fi fost simplu sa o faca asmutindu-si partidul impotriva premierului fix pe acesta tema sau taxand-o personal, pentru a mai creste putin in ochii multimii. S-a abtinut.

Intre timp, peisajul politic din martie se schimba radical. Incep conflictele presedinte-premier, care au culminat cu primul atac frontal lansat de PSD si Victor Ponta la Klaus Iohannis: afacerea Schweinhoffer. Atentie, in luna aprilie Victor Ponta afla deja de la proprii avocati ca ancheta in dosarul Sova ajunge la el. Nu mai are, in consecinta, nici un chef sa fie cooperant si musca din presedinte. Nu mai trece mult si primul-ministru este acuzat oficial de procurorii DNA de spalare de bani, fals in inscrisuri, complicitate la evaziune fiscala si conflict de interese. Presedintele Iohannis ii cere sa demisioneze, Ponta refuza si fuge in Turcia de procurori sub pretextul unei operatii la genunchi.

Intre timp, Gabriel Oprea se preda cu totul presedintelui, saboteaza intentiile PSD de a omori justitia si il ajuta pe Iohannis sa-si puna om la Serviciul de Informatii Externe, subrezind si mai mult autoritatea lui Victor Ponta. Totul, "in numele interesului national", desigur. Tot ce n-ar fi facut Ponta ca premier, executa Oprea: suplimenteaza numarul de procurori DNA, mareste pensiile militarilor si, in ultima zi de interimat, vine cu ordonanta care mareste salariile demnitarilor. Foarte probabil ca Oprea, la fel ca Ponta in martie, a gandit putin oportunist.

Greu de crezut ca a dat ordonanta in cardasie cu Ponta pentru a-l carota pe Iohannis, tocmai acum cand si-a castigat increderea presedintelui si, prin urmare, o sansa de a face parte din viitoarele combinatii guvernamentale. Acuzatiile fostului presedinte Basescu nu se bazeaza pe fapte, ci pe umori personale.

Apoi, Oprea, dornic sa-si consolideze imaginea de aparator al statului, n-a fost greu de convins, in numele interesului national, ca o astfel de masura ajuta la lupta anticoruptie.

Aici intervine insa cinismul absolut al lui Victor Ponta. Revine in tara, se gudura putin pe langa Klaus Iohannis cat sa nu-i complice revenirea in functia de premier ridicandu-i cateva osanale. Seful statului trebuia sa nu lase episodul Turcia neclarificat si sa-i ceara lui Victor Ponta cateva explicatii: de ce a plecat pe furis, de ce n-a respectat procedura stabilita in decizia CSAT din 2009, de ce a intarziat atat de mult etc. Era nu doar indreptatit sa o faca, dar Constitutia spune ca "presedintele vegheaza la buna functionare a institutiilor statului". In fine, n-a facut nimic din toate astea.

Odata instalat la loc, Ponta trece la atac. Presedintele ii ofera munitie gratis.

In ziua adoptarii ordonantei, Klaus Iohannis dovedeste iarasi inabilitate politica, afirmand perfect naiv dar poate de buna credinta ca este o decizie "inteleapta, cu bataie lunga".

Cu toate ca este constient de utilitatea masurii, Ponta decide sa o sacrifice fara scrupule. Dragnea tipa ca este o greseala cat timp functionarimea are salarii mici, Mihalache incearca sa-l extraga pe seful statului din ambuscada evidenta pe care o pregateste PSD dar este deja prea tarziu.

Ponta, odata revenit in functia de premier, minte fara sa clipeasca afirmand senin ca nu a fost de acord cu ordonanta si anunta ca amana aplicarea ei. Practic, ii scoate responsabil pe Oprea si pe Iohannis de adoptara ordonantei care mareste salariile demnitarilor, cumva impotriva vointei lui.

Pentru a nu pica de fraier, Oprea incearca sa se spele pe maini declarand ca Ponta si Iohannis cazusera de acord. Singurul care ramane in off-side este, ca de obicei, Klaus Iohannis. Culmea cinismului, PSD il acuza pe seful statului ca tot el joaca incorect si ca il ataca pe Victor Ponta de ciuda ca ramane cu bani putini.

Aceasta este inca o lectie dura pentru Klaus Iohannis. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. In loc sa discutam astazi despre problema majora de legitimitate a premierului, publicul se distreaza cu mojiciile lui Traian Basescu despre "parvenitul Iohannis" care a vrut sa-si mareasca leafa si in final a picat de fraier, ca un "papagal fara pene" cu tartita la vedere. Cu o zi inainte recomanda muftiului sa faca "ciocu' mic". Descalificant limbaj pentru un fost sef de stat, disperat dupa putina atentie.

Romania a ratat inca o sansa de a iesi, macar putin, din populismul de cea mai joasa factura.