Produsele mai scumpe susţin sus şi tare că îţi iau durerea
cu mâna şi că acţionează asupra anumitor dureri. Care sunt de fapt
dovezile ştiinţifice care arată că acestea sunt mai bune decât cele care
fac acelaşi lucru, dar sunt la jumătate de preţ?
Când avem dureri foarte neplăcute, suntem tentaţi să cumpărăm primul medicament pe care îl vedem, sau cel care ne promite că scăpăm de durere imediat. Sunt mai multe motive pentru care aceste medicamente scumpe costă atât, printre ele numărându-se cercetările farmaceutice şi încercările pentru siguranţa produselor pe care aceste companii le fac, relatează The Guardian.
Cercetătorii din cadrul laboratoarelor farmaceutice de la University College din Londra au derulat o serie de experimente, unde au comparat diferite tipuri de analgezice care conţin ibuprofen. Au comparat două dintre cele mai scumpe şi cunoscute branduri de medicamente, împotriva a trei medicamente, pe care le vom numi normale şi care costă mai puţin. Prima dată, au verificat dacă produsele conţin cantitatea de ibuprofen menţionată pe cutie, iar rezultatele au confirmat acest lucru.
Al doilea set de teste a vizat timpul în care acestea îşi fac efectul, în cât timp ajung în sânge,iar rezultatele vorbesc de la sine. Atunci când pastilele au fost dizolvate, toate au atins limita minimă pentru a-şi face efectul. În cazul medicamentelor care conţin ibuprofen, 75% din soluţie trebuie să se dizolve în mai puţin de 45 minute. Simon Gaisford, şeful departamentului care a făcut cercetările, a declarat că rezultatele relevă faptul că „atât medicamentele scumpe, cât şi cele ieftine, îşi fac efectul în mai puţin de 45 de minute, deci nu este nicio diferenţă majoră între acestea. În acest caz, nu există niciun avantaj pentru a plăti mai mult un brand, când alternativele fac acelaşi lucru”.
Cercetările au mai confirmat şi faptul că medicamentele care spun că sunt pentru dureri de cap, dureri menstruale sau dureri de spate, conţin aceleaşi substanţe şi nu există nicio diferenţă în tratarea durerilor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu